
Economie
România, cel mai mare exportator de viori din UE
vioara.jpg

Cei mai mari exportatori de viori din UE către restul lumii sunt România (14.000 viori exportate în statele din afara UE, sau 28% din exporturile extracomunitare de viori în 2018), Danemarca (12.200, 24%), Germania (6.400, 13%), Marea Britanie (5.000, 10%), Cehia (2.900, 6%), Franţa (2.700, peste 5%), Italia (2.500, 5%) şi Belgia (1.800, 4%).
Aproape jumătate dintre viorile exportate de UE au mers către două ţări: SUA şi Coreea de Sud (11.900 viori fiecare, sau 24% din exporturile extracomunitare de viori). Acestea au fost urmate de Japonia (6.700, 14%), Canada (2.900, 6%), Australia (2.300, 5%), Elveţia (2.100, 4%), Hong Kong (1.800, sub 4%), China (1.700, 3%), Rusia (1.600, 3%), Norvegia (1.200, 2%) şi Serbia (870, sub 2%).
Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrării în 13 decembrie a Zilei mondiale a viorilor.
Cel mai important producător de viori din România este Fabrica Hora din Reghin, județul Mureș, care este și cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, după ce firme de prestigiu europene s-au divizat sau și-au restrâns activitatea, după cum transmite Agerpres într-o știre din 2017.
Din 2015 fabrica Hora a devenit și cel mai important furnizori european de naiuri, cu o producție lunară de circa 250 de bucăți. Fabrica a ajuns să confecționeze naiuri din zeci de esențe de lemn, cel mai scump instrument fiind cel din abanos, care costă peste 1.000 de euro la poarta fabricii.
Pe lângă viori și naiuri, firma confecționează peste 200 de tipuri de instrumente muzicale și peste 300 de tipuri de accesorii pentru instrumente muzicale. În 2016, la Reghin s-au fabricat 76.000 de instrumente muzicale, dintre care 85% au fost exportate.
SC Hora SA Reghin avea, potrivit datelor din 2017, în jur de 300 de angajați și o cifră de afaceri de peste 21,5 milioane de lei.