Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Analiză Morgan Stanley: Recesiunea globală este acum scenariul optimist

stock-exchange-4877964_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

Recesiunea globală este acum scenariul optimist, atrag atenția economiștii de la Morgan Stanley. Prelungirea perioadei de pandemie și înghețul din piețe sunt riscurile majore - apreciează expreții citați de Bloomberg, care se așteaptă la o prăbușire mai gravă decât cea din 2011, dar cu speranța că lucurile ar putea sta mai bine decât la criza din 2009.

Este un avertisment sever transmis de compania americană de investiții și servicii financiare Morgan Stalney, dar care are încă o umbră de speranță. Economiștii de acolo spun așadar că din acest moment recesiunea globală va deveni o certitudine și că acesta este scenariul de bază, chiar cel optimist. La cum arată cifrele de acum, centralizate de Morgan Stanley și citate de Bloomberg, creșterea globală de anul acesta va fi de  doar 0,9%, cu o contracție teribilă de 5% a economiei Chinei, în primul trimestru. 

În timp ce guvernele vor căuta să asigure protecția populațiilor, impactul COVID-19 și al restricțiilor finanicare mai dure vor produce un șoc material și palpabil economiei globale - se arată în raportul trimis investitorilor, care, în mod firesc, caută să afle la ce să se aștepte. 

Revenind la polii globali economici, China va suferi teribil, dar și zona euro ar urma să se împotmolească, cu o contracție anuală de 5%. 

Umbra de speranță că nu vom asista la un cataclism economic e dată de calculele care arată că oemnirea s-ar putea să evite o criză atât de acută ca cea din 2009, când panica și lipsa de lichidități eu aruncat în hău economia globală. 

Contează în ecuație și răspunsul dat de Băncile Centrale mari. Reducerea la zero a dobânzii de referință de către Banca Centrală Americană, la pachet cu alte astfel de tăieri, vor duce media globală sub 0,5% - o adevărată gură de aer. Însă, completează analiza Morgan Stanley, totul este corelat cu durata pandemiei. Dacă efectele virusului persistă, dacă procesul de creditare îngheață și dacă statele se vor confrunta cu aceleași probleme și în trimestru trei al anului, atunci recesiunea ar putea fi cu mult mai gravă.