Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eurobondurile, puse pe hold: Cum a ajuns un instrument tehnic simbol al solidarității?

solidarity-4927263_1920.jpg

Image source: 
pixabay.com

Miniștrii de finanțe ai zonei euro au găsit aseară, în al 12-lea ceas, un acord privind amortizarea socului economic provocat de coronavirus. Acordul găsit între Olanda, Franța, Germania si Portugalia – cea care deține și președinția Eurogrupului – și validat apoi de celelalte țări include un fond de 540 de miliarde de euro disponibil imediat și posibilitatea unui fond de relansare economică viitoare. Nu este vorba așadar despre faimoasele coronabonduri sau eurobonduri,  cerute de Italia și Spania, obligațiuni ale zonei euro care ar fi fost sinonime cu mutualizarea datoriei zonei euro, în ansamblu. 

Un instrument tehnic, aceste obligațiuni au devenit simbol al solidarității sau lipsei de solidaritate, așa cum susțineau cele două tabere, sudul dator și nordul bogat. Mai devereme sau mai târziu, zona euro ar trebui să ajungă la eurobonduri, explică la RFI analistul Aurelian Dochia. Calea spre adoptarea obligațiunilor commune ar trebui să fie însă organic, nu provocată de o criză, iar unele state ar trebui să renunțe la ipocrizie, explică Aurelian Dochia:

Aurelian Dochia: Este clar că la un moment dat trebuie să existe un instrument de genul ăsta. În fapt, euro, după 20 de ani de când a fost introdus, a progresat foarte puțin în ceea ce privește poziția sa internațională. Nici pe departe nu a reușit să ia locul dolarului, așa cum se specula într-un anumit moment. Dar nu a reușit nici măcar să ocupe un loc la nivelul ponderii economiei europene în lume. Acest lucru se datorează lipsei unui asemene instrument care să poată fi folosit pe piețele financiare internaționale, care să dea greutate monedei euro și care să dea sens acestei construcții care a rămas undeva la jumătate așa cum este făcută acum.

Reporter: Ar fi fost o evoluție organică a zonei euro către acest instrument, însă ea nu se produce organic. Dacă se va produce va fi rezultatul unei turbulențe majore, a unei crize sanitare fără precedent.

A.D: Aici e problema. Dacă această soluție e discutată în perioadă de criză, mi-e teamă că șansele de a o promova mult mai mici. În plus, s-ar putea ca și construcția ei să sufere de niște constrângeri care rămân apoi permanente și fac ca acest instrument să fie vulnerabil pe termen lung și să nu ajungă să îndeplinească rolul de activ financiar pe piața internațională.

Rep: Au devenit eurobondurile, în mod paradoxal, dintr-un instrument financiar neaccesibil marelui public, un instrument tehnic, au ajuns acum un simbol al solidarității?

A.D: Exact, așa se întâmplă. E păcat că se întâmplă așa. Așa cum spuneam, există riscul ca toată construcția să fie deformată de aceste discuții și de parti-pris-urile care sunt luate. Cred că cei care încearcă să promoveze instrument se gândesc că tocmai o perioadă de criză s-ar putea să fie favorabilă și să constituie un argument cu care, până la urmă, ar putea să îi înduplece pe cei din nord să accepte moneda euro.

Rep: Vă așez în față un contraargument. Economiile sunt în nord, datoriile sunt în sud.

A.D: Da, este adevărat. Pe de altă parte, tocmai ăsta este scopul unei piețe financiare integrate, să dea posibilitatea să se transfere datoriile și resursele acumulate, respectiv economiile, dintr-o parte în alta, atât georgrafic, cât și temporar. Până la urmă, asta e logica unei piețe financiare. De asta există. Acest instrument poate să fie folosit chiar în favoarea dezvoltării unui instrument precum euro. Până la urmă, nordicii și Germania în primul rând, care  aavut o economie puternic orientată spre export, au beneficiat foarte mult de construcția europeană. Moneda euro a oferit Germaniei o competitivitate pe care dacă rămânea pe marac germană nu ar fi putut-o avea. Marca germană ar fi crescut până la un nivel care ar fi făcut ca exporturile germane să nu fie atât de competitive cum au fost prin adoptarea monedei euro. În același timp, același mecanism, a făcut ca în țările din sud să se adauge datorie. Până la urmă, țările din sud erau cele care cumpărau marfa germană vândută în aceste condiții de competitivitate crescută. Trebuie să existe o contrapondere sau o balansare a acestui mecanism care era deformat de la început. În mod normal, piețele fianciare sunt cele acre oferă un asemenea mecanism. Evident că ceea ce se pune în discuție și pe bună dreptate trebuie acordată atenșie acestui lucru, este și cum se prețuiește riscul, care este prețul riscului și care sunt dobânzile pe care diferiți împrumutați trebuie să le primească. Evident că dobânzile ar trebui să fie mai mari pentru cei care prezintă riscuri mari.

Rep: Dumneavoastră ați fost diplomat, ca întotdeauna. Eu am dedus că dumneavoastră reclamați o formă de ipocrizie din partea unor state care se opun eurobondurilor, după ce au beneficiat din plin de adoptarea monedei euro?

A.D: Pot să spun și asta, nu am o ezitare. Nu am încercat neapărat să fiu diplomat. Se poate spune și în felul ăsta.

Rep: În tot acest context în care mecanismul european de stabilitate mai scârțâie pe ci, pe colo, în care sunt vociferări din sudul continentului, cum credeți că se vor comporta copiii răi din zona euro după ce va fi depășită pandemia, în frunte cu Italia?

A.D: Cred că vor rămâne multe resentimente în cazul în care nu se dă ascultare și nu se găsește o soluție la cererile pe care le au statele din sud Italia, Spania, Grecia. Franța li s-a alăturat acum destul de vocal acestui grup și susține ideile astea. Cred că dacă nu se merge în direcția asta vor exista mari resentimente care pun în pericol însăși construcția europeană. Până la urmă, după ce va trece această criză în domeniul sănătății, criza economică va rămâne în continuare și frustrările și nemulțumirile generate de această criză vor fi atât demari încât foarte mulți își vor pune problema de ce mai avem nevoie de Uniunea Europeană în condițiile astea.

Rep: Aș adăuga un singur punct la discuție și vă rog un răspuns scurt. E o propunere a unui eurodeputat, credite cu dobândă zero acordate în Uniunea Europeană de către băncile comerciale populației și firmelor, cel puțin o perioadă. Cum sună asta?

A.D: Pentru a face o asemenea propunere să funcționeze trebuie să ții seama de situația de la caz la caz. Riscul are un preț și dacă acest preț este neglijat și se propune o dobândă universală zero, trebuie ca statul să vină din urmă și să găsească o soluție pentru bănci, care, în mod normal, nu pot să împrumute fără a ține seamă de risc. Statul ar trebui să găsească o soluție pentru bănci, niște garanții sau soluții din partea băncii centrale, care să le permită băncilor să meargă pe o asemenea direcție. Deși o asemenea direcție pare generoasă și interesantă, cred că prezintă foarte multe riscuri pe termen mediu.