Cine și cum va plăti datoriile?

Economistul francez pleacă de la observația că țările europene trebuie să găsească o strategie comună de plată a datoriilor care se acumulează în această perioadă, iar dacă răspunsurile vor fi diferite, proiectul european va fi condamnat. Deci, este clar că Uniunea Europeană va avea nevoie de o soluție comună pe tema datoriilor.

Toate țările fac cheltuieli pentru stimularea economiei și pentru sistemul de sănătate, astfel că Statele Unite ar putea depăși, în câțiva ani, nivelul datoriei publice din anul 1946, de 106% din PIB, Japonia a trecut deja de 200%, iar datoria publică a Italiei va crește anul acesta de la 135% la 155% din PIB. De asemenea, datoria franceză ar putea să crească anul acesta cu 17 puncte procentuale, la 115%. În medie, datoria statelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) va depăși, anul viitor, 120% din PIB, iar cea a zonei euro va ajunge, în cel mai bun caz, la 112%, în anul 2022, față de 84%, la sfârșitul anului 2019. Totodată, datoria globală, publică și privată, se apropie de 300% din PIB. După cum se poate vedea, o lume plină de datorii.

Esențial este, însă, cum se pot plăti datoriile care se acumulează. Istoria ne învață că există patru modalități, afirmă Jacques Attali. Prima și cea mai bună soluție este creșterea economică, însoțită de o inflație moderată. După anul 1945, aceasta a fost metoda prin care s-a redus în mare parte datoria de război.

O a doua cale este rambursarea datoriei de către debitori (adică, de către contribuabili), ceea ce implică mai multe impozite sau mai mari și cheltuieli publice mai mici. Măsurile sunt cunoscute sub numele de „austeritate”, ceea ce este inacceptabil din punct de vedere politic. Cum să facem să plătească gospodăriile, pentru ceea ce a fost distribuit pe scară largă întreprinderilor?, se întreabă retoric Attali. De asemenea, austeritatea ar distruge perspectiva de creștere și ar slăbi economia.

O a treia modalitate de plată este aceea de a anula într-o anumită cotă datoriile publice. Este o practică folosită în mod regulat în cazul țărilor emergente și a celor africane, dar greu de imaginat pentru țările dezvoltate. De asemenea, erodarea datoriei prin inflație nu este o soluție viabilă.

A patra modalitate vine din istorie și este războiul. Evident, o posibilitate intolerabilă. Din moment ce niciuna dintre aceste soluții nu este populară, liderii politici încearcă să nu ia ei o decizie. Și, pentru acest lucru, transferă responsabilitatea către băncile centrale.

Unele bănci centrale cumpără deja obligațiuni corporative și ale administrațiilor locale. Banca Centrală Europeană deține acum 20% din datoriile statelor din zona euro, în curând, chiar 25%, și mai mult de 30% din datoria publică germană. 

Când politicienii renunță la deciziile curajoase și transferă responsabilitatea către băncile centrale, adică la instituțiile care tipăresc bani, democrația este amenințată, crede Attali.  

Delegarea puterii către o entitate abstractă este cu atât mai posibilă cu cât, în teorie, o bancă centrală nu va da niciodată faliment; ea își poate menține activitatea cu capitaluri proprii negative. Rezultă că liderii politici vor face totul pentru a aduce povara finală a datoriei către băncile centrale.

Cu toate acestea, nimeni nu trebuie să se îndoiască de sustenabilitatea băncilor centrale. Jacques Attali concluzionează că Uniunea Europeană trebuie să devină o entitate politică, democratică, stabilă și previzibilă. Până atunci, datoria publică europeană rămâne un joc politic extrem de riscant. 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.