Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Piața gazelor se liberalizează pentru consumatorii casnici: Cu cât scad facturile și câți știu să aleagă dintre oferte?

Mai sunt doar câteva zile până la liberalizarea pieței gazelor pentru consumatorii casnici, ce va avea loc la 1 iulie. Măsura, care ar urma să stimuleze concurența și să scadă facturile cu cel puțin 10-15%, așa cum speră ministrul Economiei, este însă foarte puțin cunoscută tocmai de cei ce ar urma să beneficieze. La RFI, Otilia Nuțu, expert în domeniu, citează un studiu care arată că doar 5% dintre consumatori se consideră informați și pot alege un furnizor avantajos.

Otilia Nuțu: Am văzut zilele trecute un sondaj în care rezultatele erau că doar jumătate dintre consumatori știu de liberalizarea care are loc la 1 iulie și că doar 5% se consideră suficient de informați cât să poată lua o decizie. Cred că nivelul de informare este foarte scăzut în acest moment.

Reporter: Fără a căuta mereu un vinovat, așa cum tindem să facem, dar în această situație particulară putem să ne uităm critic spre autorități?

O.N: Sigur că ar fi fost cazul să existe o campanie de de informare mai bine pusă la punct, mai ales că acum, avem, totuși, norocul că prețurile din piața de gaze sunt în scădere, nu numai din cauza crizei legate de pandemie, ci și din faptul că există cantități destul de mari de gaz în piață care au fost înmagazinate la sfârșitul anului trecut și iarna a fost destul de ușoară. Prețurile, indiferent de criza de acum, ar fi trebuit să scadă. Era un moment potrivit pentru liberalizare. Ar fi fost foarte bine dacă ANRE, guvernul ar fi făcut o informare mult mai bună a publicului despre ce înseamnă această liberalizare. Liberalizarea care se întâmplă la 1 iulie nu e prima dată când se întâmplă. Piața a mai fost liberalizată la sfârșitul anului 2017. Și atunci foarte puțini consumatori au știut acest lucru.

Trebuie să ne uităm pe ce perioadă sunt prețurile pe care ni le oferă diferiți furnizori. Spre exemplu, sunt furnizori care fac oferte de preț mult mai avantajoase decât cele pe care le vedem la furnizorii actuali, însă fac oferte pentru primele trei luni și după aceea prețul se poate modifica.

Rep: Dumneavoastră spuneți că este un moment propice acum pentru că prețurile au scăzut. Cu toate acestea, sunt oferte la prețul standard de astăzi. Nu sunt oferte la preț scăzut, din ce am putut constata până acum. 

O.N: Sunt mai multe motive pentru acest lucru. Pe de o parte e în interesul furnizorilor faptul că lumea nu este suficient de informată referitor la care sunt prețurile din piața en gross de gaze. Pe de altă parte, furnizorii actuali de gaze și-au făcut anul trecut niște stocuri. Și-au făcut și stocuri comerciale așteptându-se ca prețurile din piață să fie la un nivel normal. Nimeni nu se aștepta să fie această criză. Acum încearcă cumva să nu își realizeze pierderile acelea. Pe de altă parte, vedem că prețul în piața de gaze, în acest moment, vara, când este și cererea mai scăzută și am avut și această criză, este redus. Nu știm ce se va întâmpla la iarnă. Trebuie să ne uităm pe ce perioadă sunt prețurile pe care ni le oferă diferiți furnizori. Spre exemplu, sunt furnizori care fac oferte de preț mult mai avantajoase decât cele pe care le vedem la furnizorii actuali, însă fac oferte pentru primele trei luni și după aceea prețul se poate modifica. Cel mai probabil prețurile ar trebui, totuși, să scadă. Cred că acest lucru se va întâmpla în momentul în care cei doi mari furnizori mari vor simți că într-adevăr există o concurență cu alți furnizori.

Rep: Este o problemă faptul că deși sunt zeci de furnizori mici sunt doar doi jucători foarte mari?

O.N: Piața care se liberalizează acum este doar pentru consumatorii casnici și reprezintă cam un sfert, o treime din piața totală de gaze. În piața liberă existau deja furnizori care au clienți consumatori noncasnici. Există zeci de furnizori, dintre care unii ar fi dispuși să își lărgească portofoliul inclusiv cu consumatori casnici. Trebuie văzut și faptul că există și furnizori de energie electrică, care, poate oferă pachete mai avantajoase de energie electrică plus gaze, piața de energie electrică fiind liberalizată de la începutul acestui an. Este bine să ne uităm la mai multe oferte de la mai mulți furnizori și să ne uităm și la cine sunt companiile respective. Puteți să verificați, spre exemplu, dacă o companie care are o ofertă bună este, într-adevăr, o companie serioasă care are o activitate de mai mulți ani, a avut o cifra de afaceri mare în ultimii cinci ani. Datele aceste sunt publice și se găsesc și pe site-ul Ministerului de Finanțe pentru orice companie. 

Rep: Sfatul dumneavoastră principal vizează informarea. Din tot ce ați spus până acum asta reiese de partea clientului. De partea statului ce ar trebui să se întâmple? Se vorbea la un moment dat de o taxă suplimentară care ar putea fi impusă, în ideea în care nu ar scădea prețurile.

O.N: Nu sunt de acord cu ideile acestea foarte heirupiste, mai ales că taxa aceea pe veniturile suplimentare a fost aplicată inițial în cu totul alt context. Era pentru producătorii de gaze în momentul în care începuse programul de liberalizare după 2012. Era o măsură temporară câtă vreme prețurile creșteau administrativ și reglementat. În niciun caz nu duce la scăderea prețurilor. Argumentul pentru această modificare era ca sumele suplimentare care s-ar colecta de la furnizori în cazul unor prețuri excesive s-ar duce la buget și ar fi alocate pentru consumatorii vulnerabili. Însă noi, în acest moment, după opt ani de când avem legea energiei, încă nu avem definit ce e acela un consumator vulnerabil. 

În ultimii ani  presiunile politice asupra reglementatorului au fost din ce în ce mai evidente

Rep: Care ar fi un procent onest de scădere a tarifelor după 1 iulie?

O.N: Prețurile vor varia în funcție de cerere și ofertă. Dacă lumea știe doar de cei doi furnizori la care au fost până acum, e ca și când nu ai avea nicio altă opțiune. Primul pas ar fi să ne informăm cu privire la furnizorii care există în piață. Pe site-ul anre.ro există o secțiune care se cheamă comparator prețuri oferte pentru gaze naturale. Acolo putem să completăm câteva date și să vedem care ar fi câteva oferte care sunt făcute de furnizori în zona noastră. În momentul în care găsim, trei, patru, cinci furnizori care au oferte interesante, va trebui să le scriem acelor furnizori, care au obligația legală să răspundă consumatorilor și să le cerem o ofertă și un model de contract. Trebuie să ne asigurăm că ce scrie în ofertă scrie și în contact. Ar fi foarte important și cred că asta ar trebui să fie prima prioritate, mai curând decât modificările legislative făcute pe genunchi, să fie un om la ANRE și un om la Protecția consumatorului care să răspundă la telefon. Când întreabă clienții, ei să răspundă acestor întrebări. Dacă li se par oamenilor că anumite clauze sunt abuzive să ofere o interpretare. E vorba de un minim efort de informare, care nici nu ar costa foarte mult, însă ar fi foarte necesar pentru ca lumea să înceapă să caute și prin aceasta să și pună presiune pe furnizori ca să își optimizeze ofertele.

Rep: Ce se întâmplă cu cei care au alte priorități în perioada asta și nu fac niciun demers în a-și încheia un contract nou?

O.N: Rămân cu oferta pe care o face furnizorul actual la prețuri dereglementate și își pot schimba furnizorul la o dată ulterioară. Asta nu ar fi o problemă. Nu e un motiv de panică dacă nu am apucat să semnăm un alt contract până la 1 iulie. În ultimii ani cred că presiunile politice asupra reglementatorului au fost din ce în ce mai evidente. Legea spune că ar trebui să existe o formă de selecție competitivă pentru membrii comitetului de reglementare. Să fie selectați din mai multe candidaturi. Sigur că nu există, deocamdată, legal specificată o procedură anume. Cred că ar trebui să fie un concurs și măcar niște audieri serioase. Evident că cei care ar trebui să fie comitetul de reglementare al ANRE, adică creierul reglementatorului, ar trebui să aibă o experiență și o integritate dovedite. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Germania în momentul în care s-a discutat foarte mult dacă Gazprom să primească sau nu o derogare de la regulile europene. Au existat presiuni politice destul de mari, mulți politicieni din Germania fiind de acord cu relaxarea condițiilor pentru Nord Stream 2 și pentru conductele din Germania, în așa fel încât să fie acces preferențial pentru Gazprom. Reglementatorul a rezistat acestor presiuni și a spus că indiferent ce presiuni ar fi trebuie aplicate regulile europene. Lucrul ăsta nu îl poți face decât dacă ești cu adevărat competent și independent de politic. În momentul în care ești numit politic, nu ai nici competența ca să îți poți da seama cum ar trebui să fie aplicată o reglementare în așa fel încât să fie foarte bună pentru jucătorii din piață, atunci, sigur că vei asculta de presiuni politice întâi și întâi.