Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


UK: Cea mai severă scădere economică dintre statele grupului G7

uk.png

Image source: 
Reuters via rfi.fr

Economia Marii Britanii este oficial în recesiune, după scăderea cu mai mult de 20% înregistrată în trimestrul doi, care vine după alte două luni consecutive de scădere. Este cea mai slabă performanță a unui stat membru G7 în timpul pandemiei Covid-19. 

"Este clar că Marea Britanie se află în cea mai mare recesiune înregistrată oficial. Este prima recesiune a Marii Britanii de după cea din 2009", a anunțat Office for National Statistics, după ce produsul intern brut s-a contractat cu 20,4% în perioada aprilie - iunie.

Economia britanică scăzuse deja cu 2,2% în primele trei luni ale acestui an.

Economia Franței s-a contractat cu 13,9% în trimestrul doi, Canada cu 12%, Germania cu 10,1%, Statele Unite cu 9,5% și Japonia cu 7,6%.

Analizând primele șase luni ale anului 2020, scăderea Marii Britanii "a fost puțin sub cea a Spaniei (22,7%), dar dublu față de scăderea cu 10,6% a PIB-ului Statelor Unite în aceeași perioadă", a declarat ONS.

Ministrul britanic al Finanțelor, Rishi Sunak, a declarat că datele „confirmă că trăim vremuri grele”.

„Sute de mii de oameni și-au pierdut deja locurile de muncă și, din păcate, în lunile următoare vor fi și mai mulți”, a spus el miercuri.

Aproape 730.000 de lucrători au fost concediați din martie până în prezent.

Guvernul intenționează să pună capăt în octombrie schemei guvernamentale prin care statul plătește până la 80% din salarii pentru aproape 10 milioane de lucrători.

 

Recuperarea din iunie

În ciuda perspectivei sumbre, economia britanică începe să se redreseze, iar piața bursieră din Londra a înregistrat creșteri sătămâna aceasta.

ONS a calculat că PIB-ul a crescut cu 8,7% în iunie, deoarece guvernul a ridicat măsurile stricte de izolare implementate la sfârșitul lunii martie.

"Economia a început să-și revină în iunie. Odată cu deschiderea magazinelor, fabricile au început să-și mărească producția și sectorul construcțiilor și-a reluat activitatea” a remarcat Jonathan Athow, statistician la ONS.

Pentru a ajuta economia să se redreseze, Banca Angliei a început să încurajeze plățile în numerar și a redus rata dobânzii principale la un nivel de 0,1%.

BoE se așteaptă ca rata șomajului să atingă aproximativ 7,5% până la sfârșitul anului, în creștere de la 3,9%.

Se estimează că economia britanică va înregistra o scădere de 9,5% în 2020.

 

Traducere de Anda Costiuc după rfi.fr