Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


​La școală! Aproape nimic despre pandemie

scoala.jpg

Astăzi începul școala. Sistemul de educație din România are probleme mai mari decât măsurile anti-pandemie.
Image source: 
Pixabay (ilustrație)

Astăzi, începe anul școlar, iar dezbaterile și controversele s-au concentrat pe măsurile luate de guvern. S-a discutat, însă, destul de puțin despre zonele sensibile ale sistemului educațional din România, care este departe de media europeană la mulți indicatori care caracterizează educația.

În ultimul deceniu, discuțiile s-au axat pe două subiecte: salariile profesorilor și subfinanțarea. În ceea ce privește salariile personalului din învățământ, nivelul a crescut, în special în ultimii ani. De exemplu, în luna iulie, salariul mediu brut în învățământ era de 6.167 lei, mai mult cu 15% decât în iulie 2019, atunci când nivelul salarial era de 5.354 lei.

Dacă facem o comparație cu celelalte ramuri ale economiei, vom constata că salarizarea în învățământ se află în zona de mijloc. În sectorul energetic, în industria de tehnologia informației și comunicațiilor sau în sistemul financiar sunt salarii mai mari decât în învățământ. Salariile din educație sunt, însă, mai mari decât în sectorul agricol, în industria prelucrătoare, în construcții, transport sau în comerț și mai mari decât media pe țară.

Nu trebuie uitat că profesorii și-au câștigat în instanță creșterile de salarii cu 50%, în plină criză, stipulate în legea din anul 2008, dar este adevărat că plățile s-au făcut eșalonat pe o perioadă lungă de timp.

Însă, problemele educației sunt scoase în evidență de raportul de țară al Comisiei Europene. Observațiile din document trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ.

Subfinanțarea sistemului este evidentă. România a alocat 2,8% din PIB față de media europeană de 4,6%. Dar, atenție, acordarea a 6% din PIB, un obiectiv cerut de actorii din sistem poate fi o eroare, atât timp cât alocările de fonduri mult mai mari nu sunt însoțite de atingerea unor criterii de performanță. Subfinanțarea este mai acută la nivel preșcolar și primar, acolo unde se alocă doar 21% din buget, media Uniunii Europene fiind de 32%.

Ratele de înscriere la toate nivelurile de învățământ sunt mult sub media europeană, iar abandonul timpuriu al școlii este ridicat, comparativ cu standardele europene. Ceea ce creează efecte negative asupra calității forței de muncă, asupra incluziunii sociale și reducerii sărăciei.

De asemenea, România are probleme în ceea ce privește dobândirea la școală a competențelor de bază, iar nivelul de alfabetizare digitală al populației este scăzut. Inclusiv competențele digitale ale profesorilor și elevilor sunt reduse, ceea ce, în acest moment, se dovedește a fi un mare handicap pentru desfășurarea unui proces de învățământ hibrid, care îmbină mediul online cu prezența fizică.

Poate părea paradoxal, dar între anii 2000 și 2016 au fost închise sau comasate 25% din școli și 17% din așa-numitele școli-satelit care aparțineau de o instituție publică sau de un minister. Sunt două extreme: mai mult de jumătate din școli au spațiu excedentar, în timp ce 22% din elevi, în special din zona urbană, învață în școli supraaglomerate. În schimb, în mediul rural, distanța mare până la școală sau grădiniță și cheltuielile de navetă reprezintă adevărate bariere pentru accesul la educație.

Din păcate, nici prognozele demografice nu sunt optimiste. Adică, până în anul 2030, România va avea o populație de vârstă școlară cu 10% mai mică decât acum, ceea ce arată că nu scăderea numărului de școli a fost o problemă, ci dezechilibrul care există între mediul urban și cel rural.

Doar 16% din copiii cu vârste mai mici de trei ani sunt înscriși într-o unitate preșcolară. În cazul copiilor cu o vârstă mai mare de patru ani și pentru care școlarizarea este obligatorie, în anul 2017, erau înscriși doar 90%, în timp ce media Uniunii Europene era de 95%. Rata de școlarizare a copiilor este mai mică decât media națională în zona rurală și în cazul romilor.

România este una din țările cu cea mai mare pondere a elevilor cu vârsta de 15 ani cu rezultate slabe în toate cele trei domenii testate prin programul internațional de evaluare PISA. În zonele rurale, există un deficit de cadre didactice. Să mai adăugăm că România a înființat toate instituțiile publice necesare pentru a moderniza învățământul, dar ele nu funcționează eficient, iar politizarea ajunge până la nivel de director de școală sau chiar mai jos. În concluzie, pandemia nu a făcut decât să scoată în evidență multele vulnerabilități acumulate în ultimele decenii de sistemul de educație românesc.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 

 

 

​La școală! Aproape nimic despre pandemie