Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În „ochiul” ciclonului. Cum politicienii vor să scoată băncile centrale „țapi ispășitori” pentru nereușitele lor

bnr.jpg

Banca Națională a publicat ieri raportul privind inflația pe primul trimestru al acestui an.
Băncile centrale sunt, peste tot în lume, ținta atacurilor politicienilor și în centrul criticilor publicului. Numai că, de multe ori, atacurile sunt nefondate sau se fac pe baze conspiraționiste.
Image source: 
RFI/Cosmin Ruscior

Economistul și editorialistul francez Michel Santi semnează în cotidianul „La Tribune” un comentariu cu un titlu incitant „Cel mai important job din lume?”. De fapt, tema pe care o pune în discuție economistul francez este dezbătută intens și se referă la rolul băncilor centrale și a bancherilor centrali, în acest context complicat al economiei mondiale.

Așadar, sugestia din titlul comentariului lui Michel Santi este că bancherul central are cel mai important job din lume. De altfel, chiar de la începutul analizei se afirmă că meseria de bancher central este, în același timp, cea mai râvnită și cea mai contestată din lume. Poate fi o ușoară exagerare, dar, este, în același timp, și un adevăr al acestui moment, care poate fi extrapolat și către controversele pe marginea rolului și deciziilor băncilor centrale.

Una din temele care provoacă dezbateri este cea a profitului obținut de băncile centrale. Într-un articol publicat anul trecut, profesorul Silviu Cernea, aflat mulți ani în Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, face observația că politicile neconvenționale ale băncilor centrale, din ultimii 10 ani, au crescut profitul obținut de acestea. Dar, cu această ocazie, s-au născut și așteptările publicului sau ale politicienilor ca profitul să fie și mai mare. Ceea ce, spune profesorul Cernea, este de-a dreptul aberant, pentru că obiectivul fundamental al unei bănci centrale nu este obținerea profitului.

Este un subiect pe care îl atinge și Michel Santi. Respectiv, pleacă de la definiția seniorajului, care, în cuvinte simple, înseamnă profitul obținut din tipărirea de monedă. De exemplu, economistul francez arată că Rezerva Federală americană obține un profit de 4% din fiecare dolar tipărit. Se subînțelege că o masă mai mare de bani înseamnă profituri mai mari pentru băncile centrale și implicit state. Dar, în același timp, se poate observa că este o gravă contradicție logică atunci când se susține că băncile centrale doresc să reducă numerarul aflat în circulație tocmai pentru a obține profituri mai mari.

La fel se poate spune și în cazul dobânzilor mai mari, care sunt o altă sursă de profit. Cu toate acestea, există teorii ale conspirațiilor care spun că principalele bănci centrale (Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană) au complotat împreună pentru a duce dobânzile la nivelul zero, când în realitate dobânzile scăzute sau negative nu aduc niciun câștig băncilor centrale.

Mai mult, situația complicată a economiilor lumii a atras critici dure și presiuni venite din partea politicienilor la adresa băncilor centrale. Cel mai celebru exemplu este al președintelui american, Donald Trump, care a acuzat Rezerva Federală că lucrează împotriva americanilor, pentru că nu scade dobânda.

Nu este singurul caz. Chiar și în România am asistat în urmă cu doi ani la atacuri greu de calificat la adresa conducerii BNR din partea câtorva politicieni aflați în acea perioadă la putere.

Crearea unui coridor de dobânzi, definirea unei ținte de inflație, stabilitatea cursului de schimb sunt obiective care pot duce la învingători și învinși, la fericiți și furioși. De aceea, presiunile asupra bancherilor centrali sunt tot mai mari.

În România, de exemplu, sunt discuții în spatele ușilor închise în care se acuză Banca Națională că susținând, sub diverse forme, leul în raport de euro nu face decât să ajute o guvernare lipsită de performanțe, fără curajul de a restructura economia și administrația. Mai clar, ideea este că dacă un euro ar fi cotat la, să zicem, șase lei, guvernul ar fi obligat să ia măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare și de restructurare a administrației.

Adepții ideei fac însă abstracție de șocul pe care l-ar avea asupra nivelului de trai o devalorizare accentuată și rapidă a monedei locale în raport de cea europeană. Toată lumea se teme, însă, că o amplificare a crizei ar putea să aibă drept consecință o ajustare forțată și dureroasă a economiei românești. Și atunci, deciziile băncilor centrale sunt interpretate și în cheie politică.

O concluzie găsim acolo de unde am plecat, la comentariul scris de economistul Michel Santi. „Dacă dorința societății este ca tehnocrații să ia doar decizii profesioniste, condiția prealabilă este ca politicienii să facă politică și, mai ales, să își asume ceea ce fac. Bancherii centrali nu pot repara la nesfârșit oalele sparte de alții și nici nu pot patrona cauze disperate”. Fără alte comentarii.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

În „ochiul” ciclonului. Cum politicienii vor să scoată băncile centrale „țapi ispășitori” pentru nereușitele lor