Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


BVB promovează la statutul de piaţă emergentă. Cum va deveni mai atractivă pentru investitori?

bvb.jpg

BVB promovata de la statutul de piata de frontiera, la cel de piata emergenta secundara
BVB promovata de la statutul de piata de frontiera, la cel de piata emergenta secundara

Piaţa de capital din România va promova oficial cu o treaptă, începând de luni, de la piaţă de frontieră la una emergentă secundară, într-o decizie istorică a agenţiei de evaluare financiară FTSE Russell, care a luat în calcul criteriile de lichiditate, şi care se va reflecta şi în economia reală.

Astfel, odată cu includerea pieţei de capital în categoria celor emergente, investitori mai mari faţă de cei care aveau mandat să investească pe pieţe de frontieră vor începe să tranzacţio­neze acţiuni listate, în special ale celor incluse în structura indicilor FTSE.

Chiar dacă ponderea este una scăzută în FTSE Emerging Markets, de 0,038% ca urmare a reclasificării din iulie 2020, semnalul este pozitiv mai ales pentru alţi furnizori de indici, precum MSCI. Ponderea alocată pieţei de capital din România de către FTSE în FTSE Global All Cap ar urma să fie de 0,004%, la fel ca pentru FTSE All World.

Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri ne-a explicat: “Atâta vreme cât ești pe radarul unor investitori de mare calibru, nu are cum să nu stârnească interesul acestora și față de alte companii și față de economia reală românească care nu neaparat că e toată listată. În momentul în care ești pe masa investitorilor, deja ai intrat în altă ligă. Se crează oportunități noi și pentru ceilalți emitenți listați la BVB… E un moment important. Nu aș vrea să-l cataloghez ca un moment istoric dar e un moment important și asta e de apreciat. Sincer în schimb suntem departe față de piața din Polonia. Ei au avut o strategie foarte agresivă de dezvoltare însă cu pași marunți dar siguri într-un viitor ne-am putea apropia și noi, avem potențial să fim și noi acolo.”

În septembrie 2019, FTSE Russell anunţa ca piaţa de capital din România urmează să promoveze în septembrie 2020 la statutul de piaţă emergentă secundară pe fondul îndeplinirii cerin­ţelor necesare, dar şi ca urmare a măsurilor luate de autorităţi. Decizia furnizorului global de indici FTSE Russell a fost luată după ce piaţa de capital din România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

 
Horia Gusta, presedintele Asociatiei Administratorilor de Fonduri