
Economie
Prima Dacia electrică, prezentată la Paris. Ce șanse are Dacia Spring pe piața europeană?
springgg.jpg

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.
Conform fişei tehnice, Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.
În acelaşi timp, oficialii de la Dacia susţin că modelul Spring reprezintă o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing, iar versiunea de serie va fi propusă şi pe această piaţă, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa, respectiv 7.800 de unităţi Zoe, Kangoo Z.E. şi Twizy.
Groupe Renault este prezent în 134 de ţări și a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Ce șanse are Dacia Spring pe piața europeană?
Jurnalistul Costin Giurgea atrage atenția că prețul redus al Daciei Spring nu va fi suficient pentru un succes sigur pe piața europeană și mondială.
„Noul model de la Dacia trebuie să fie de calitate și cu performanțe. Din punctul de vedere al vânzărilor, Spring se va adresa în special piețelor din Europa. Și în România va avea un impact semnificativ, mai ales că segmentul electric crește la noi”, spune Giurgea.
El mai afirmă că, în ciuda faptului că infrastructura s-a îmbunătățit în România în ultimii ani, Dacia Spring va fi o mașină urbană, nu una pentru drumuri foarte lungi.
Ascultă: