Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poate România să extragă gaze din Marea Neagră? Are bani, tehnologie și oameni calificați? Nu și da

platforma_petroliera.png

Image source: 
pixabay.com

Ministrul economiei a avansat la sfârșitul săptămânii trecute o ipoteză ambițioasă, dar care naște deja controverse. Este vorba despre ideea ca Romgaz, societatea cu capital de stat din industria de profil, să preia participația firmei americane Exxon la perimetrul Neptun din Marea Neagră.

Reacțiile au fost diferite. Unii au zâmbit ironic, alții s-au arătat entuziasmați. Dar, este cu adevărat posibil ca o companie de stat românească să cumpere participația Exxon din zona offshore? Teoretic, da. Practic, este greu de crezut. Sunt câteva obstacole majore care stau în fața unei achiziții de o asemenea amploare.

Prima și cea mai mare problemă este cea a costurilor. Compania americană a investit în explorarea perimetrului din zona offshore. Acest lucru s-a făcut pe baza unei concesiuni primită de la statul român și luând în calcul o viitoare exploatare a potențialelor zăcăminte descoperite.

Explorarea presupune cheltuieli mari și riscuri mari, pentru că nu există nicio garanție că în perimetrele respective se vor găsi resurse care se pot extrage în mod rentabil.

Este dificil de spus cât de mari au fost investițiile realizate de compania americană în Marea Neagră. Nu există o comunicare publică în acest sens, și oricum cifrele ar trebui privite cu multe rezerve.

Cert este că, pentru orice companie petrolieră, logica mobilizării unor sume pentru explorare este aceea de a continua exploatarea resurselor descoperite și de a amortiza, în felul acesta, și fondurile investite inițial.

În cazul Exxon, din motive pe care investitorii americani le impută autorităților române, procesul de exploatare nu a fost demarat nici astăzi.

Nu știm cât ar costa o eventuală preluare, nu știm nici dacă Romgaz are banii necesari. Compania a avut în ultimii ani profituri substanțiale, dar a și plătit dividende foarte mari acționarilor, sub presiunea statului român.

Desigur, în cazul unei achiziții de anvergura celei din Marea Neagră, Romgaz ar putea să apeleze și la un împrumut bancar care să finanțeze chiar și o parte din achiziție.

În același timp, Romgaz are de finalizat o investiție și anume centrala electrică din Iernut, județul Mureș, despre care nu mai știm decât că anul trecut se renegocia contractul cu constructorii.

În fine, mai există și o problemă extrem de serioasă și anume dacă Romgaz are tehnologie și personal calificat care să poată susțină o exploatare complicată din multe puncte de vedere, pentru că trebuie realizată în mare, în ape adânci.

De asemenea, scepticii au făcut și observația că statul român, prin companiile de profil, nu a reușit să preia activele vândute de compania cehă CEZ din domeniul producției și distribuției de energie electrică, pierzând în fața unei companii australiene.

Există, însă, și optimiști, adevărați entuziaști care speră că România, prin Romgaz, ar putea să preia participația pe care o deține compania americană. Dar, nu este clar pe ce se bazează argumentele acestora.

Să fim realiști. Cazul Exxon trebuie să ne aducă cu picioarele pe pământ. Putem să ne dorim dintr-un fel de patriotism economic să exploatăm resurse care aparțin statului român. Este o dorință legitimă, până la un punct.

Dar, trebuie să știm, în același timp, că modelul concesiunii practicat în România presupune că investitorii privați avansează cheltuielile, folosesc tehnologia lor și angajează forță de muncă. Adică, investitorii își asumă toate riscurile, iar potențialele beneficii vor fi împărțite, într-o anumită proporție, cu proprietarul, mai exact cu statul.

Este un model economic pe care România și l-a asumat atunci când a declanșat explorarea resurselor energetice din Marea Neagră și pe care acum trebuie să îl accepte cu bune și rele.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 
Rubrica Economia reală din 2 noiembrie 2020