Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Alegerile politice vor decide pe ce drum va merge economia americană. Și alături de ea, economia mondială

steag_sua.jpg

Image source: 
pixabay.com

Astăzi, o dată cu alegerile pentru președinte, în Statele Unite se încheie un ciclu electoral, dar și unul economic. Este un bun prilej pentru a arunca o privire asupra economiei americane. 

Astfel, trebuie remarcat că înainte de a intra în recesiunea cauzată de criza sanitară, economia americană venea după 128 de săptămâni de creștere economică neîntreruptă, ceea ce a însemnat doborârea unui record care a inclus perioada dintre sfârșitul războiului rece, din anii 90, și atentatele teroriste din septembrie 2001.

Ceea ce arată că economia americană se afla deja într-o perioadă fastă înainte de instalarea administrației Trump. Nu este mai puțin adevărat că președintele Trump, prin măsurile luate la începutul mandatului, a stimulat și mai mult creșterea până aproape de supraîncălzirea economiei.

În anul 2017, a lansat un pachet fiscal prin care s-au redus impozitele atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice și un program de lucrări publice pentru reabilitarea infrastructurii.

În total, pachetul fiscal ajungea la 2.000 miliarde dolari. Pentru a-i mulțumi și pe cei îngrijorați de creșterea datoriei publice, președintele american a promis și un plan de reducere anuală cu 1% a cheltuielilor publice federale, cu excepția celor cu sănătatea și apărarea.

În cele din urmă, planul nu s-a aplicat, astfel că datoria publică americană a ajuns, la sfârșitul anului trecut, la 23.200 miliarde dolari, față de aproximativ 20.000 miliarde dolari, în anul 2016.

Dar, cea mai vizibilă și mai controversată mișcare a administrației Trump a fost inițierea renegocierii unui șir de tratate comerciale. Rând pe rând, relațiile comerciale ale Mexicului, Canadei, Turciei, Uniunii Europene și, evident, Chinei cu Statele Unite s-au schimbat prin presiunea americană. Instrumentul folosit a fost suprataxa vamală.

De exemplu, la începutul acestui an, SUA și China au semnat un acord prin care China se angaja să cumpere mărfuri produse în America în valoare de 200 miliarde dolari, în următorii doi ani.

Dar această înțelegere venea într-un moment în care deficitul comercial al Statelor Unite era, la finalul anului 2019, de 617 miliarde dolari și cu toate că noul acord comercial cu China a funcționat, în septembrie 2020, China avea un excedent comercial în relația cu SUA de 30,75 miliarde dolari.

Economia americană a trecut prin momente imposibil de imaginat o dată cu declanșarea pandemiei de coronavirus. Spre exemplu, în lunile martie și aprilie, numărul șomerilor a ajuns rapid la 22 milioane de persoane.

Numai că economia americană a mai dat o dovadă a proverbialei sale flexibilități. În trimestrul al treilea, au fost create 1,6 milioane de firme, un adevărat record în ultimii ani.

În septembrie, sectorul privat a creat 750.000 de locuri de muncă, după ce în luna august fuseseră create alte 428.000 de joburi. Aceasta explică faptul că, în mai a.c., rata șomajului era de 14,7%, iar în septembrie a.c. revenise la un nivel de 7,9%.

Renegocierea tratatelor comerciale, păstrarea locurilor de muncă și relocarea unor companii industriale au fost marotele economice ale președintelui american atât în campania electorală din anul 2016, cât și în timpul mandatului.

Care au fost, însă, rezultatele concrete, în ceea ce privește industria auto, un sector foarte important?

În perioada 2016-2019, numărul locurilor de muncă în industria auto a crescut cu 4%, ajungând până la un milion de salariați. A venit, însă, pandemia, cu scăderea vânzărilor de mașini, și numărul locurilor de muncă s-a redus până la aproximativ 920.000.

De-a lungul timpului, companiile auto au fost presate să relocheze o parte din fabricile din străinătate în America. S-a întâmplat doar parțial în felul acesta, pentru că Ford a anulat construcția unei uzine în Mexic, iar Fiat Chrysler a păstrat o fabrică în Mexic, pe care anunțase că o mută în SUA, dar a și construit una în Statele Unite.

Din punct de vedere economic, administrația Trump s-a caracterizat prin scăderi de taxe, care au adus venituri mai mari pentru firme și populație, prin războaie comerciale, care nu au reușit să reducă substanțial deficitul comercial și prin măsuri nemaiîntâlnite de susținere a economiei atinsă de criza sanitară și de cea economică.

Alegerile politice de astăzi vor decide și către ce se va orienta în următorii patru ani economia americană și implicit cea mondială.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 
Rubrica Economia Reală din 3 noiembrie 2020