
Economie
CE: Construcțiile revigorează economia, dar cheltuielile sociale pun în pericol bugetul
grafic-calculator-publimedia-shutterstock.jpg

"Investiţiile au surprins cu o contribuţie pozitivă la creşterea economică în condiţiile în care activitatea de construcţii a fost, în mare parte, neafectată de măsurile de izolare", susţine în document Executivul comunitar, care vorbește despre o contracție a economiei românește de 5,2%
De remarcat că estimările CE sunt mai optimiste decât prognozele anterioare, din primăvară. Atunci, Executivului european prognoza că economia României va înregistra în acest an o contracţie de 6%.
Pe de altă parte, pentru 2021 şi 2022, CE estimează că economia României îşi va reveni, gradual, urmând să înregistreze un avans de 3,3% anul viitor, respectiv 3,8% în 2022. Cu toate acestea, incertitudinea rămâne foarte ridicată, având în vedere recentele evoluţii ale pandemiei, iar creşterea reală nu va reveni la nivelul de dinaintea crizei până la finalul lui 2022.
Experții europeni atrag atenția, totodată, că deficitul bugetar al României este aşteptat să crească semnificativ, în contextul în care efortul fiscal necesar pentru combaterea crizei se adaugă derapajelor fiscale din trecut. Potrivit celor mai recente estimări, deficitul guvernamental al României este preconizat să crească până la peste 10% din PIB în 2020.
"Trendul expansionist pre-existent, determinat în mare parte de majorarea pensiilor, ar urma să fie agravat de impactul crizei COVID-19. Veniturile din taxe vor fi afectate negativ de recesiune", apreciază Comisia Europeană.
Mai mult, în pofida aşteptatei reveniri a economiei, Executivul comunitar prognozează că deficitul guvernamental al României va continua să crească în următorii ani, ajungând la 11,3% în 2021 şi 12,5% în 2022. "Acest lucru este cauzat de efectele pe întregul an ale majorării pensiilor cu 40% începând din luna septembrie 2020 şi unei recalculări a pensiilor programată pentru luna septembrie 2021" subliniază Comisia.
Executivul comunitar subliniază că un risc pozitiv la adresa proiecţiilor este acela că majorarea pensiilor şi alocaţiilor ar putea să fie mai moderate. În amendamentele la buget din luna august, Guvernul de la Bucureşti a propus o majorare a pensiilor cu 14% în loc de una de 40% precum şi creşterea graduală a alocaţiilor. Chiar dacă Parlamentul a respins propunerile Guvernului, prognozele Comisiei pleacă de la ipoteza că nu va avea loc o modificare a politicilor.