Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Campionii economiei românești

podium.png

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Clasamentele tradiționale de la sfârșitul anului pot fi interpretate în feluri diferite, pot fi credibile sau contestate, dar, unele dintre ele au un farmec aparte și relevanța lor. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, „Ziarul Financiar” a publicat o ierarhie a celor mai valoroase companii românești. Trebuie spus că topul companiilor este construit pe baza analizei realizată de două firme specializate în evaluare.

Spre deosebire de topul firmelor, topul celor mai bogați români este în continuare o ierarhie aproximativă dintr-un motiv extrem de simplu: averile oamenilor de afaceri români nu sunt construite pe participații la companii listate pe Bursa de la București sau pe piețe externe, ceea ce oferă un grad de relativitate destul de mare.

În aceste condiții, să ne întoarcem la cele mai valoroase 10 companii românești din topul „Ziarului financiar”. Astfel, cea mai valoroasă companie este o firmă din sectorul de tehnologia informației care a fost creată în urmă cu câțiva ani și care a trecut rapid de la stadiul de start-up la cel de companie globală de dimensiuni mari pentru România, dar relativ modeste pentru piața internațională. Este vorba despre firma UiPath, o firmă care a fost validată de piață, în sensul că valoarea sa este confirmată de plasamentele investitorilor.

Fără îndoială, UiPath este exemplul de succes pentru o generație de antreprenori români, este vârful de lance și modelul către care se uită toți cei care speră să reușească în ambițiile lor antreprenoriale. Câți reușesc este o altă discuție, la fel cum o altă discuție este în ce măsură UiPath mai este o companie românească. Dar, toate aceste nuanțe nu știrbesc cu nimic meritele unei companii care a fost gândită și dezvoltată de un antreprenor român.

Pe locul al doilea se află, oarecum surprinzător, o companie cu capital majoritar de stat, Hidroelectrica. Evaluarea firmei la 4,2 miliarde euro arată că „dușul rece” prin care a trecut compania în urmă cu câțiva ani, și anume insolvența, a ajutat-o să devină mai valoroasă.

Locul al treilea este ocupat de o altă firmă din domeniul energetic și anume OMV Petrom. Privatizarea Petrom a dat naștere multor controverse. Chiar și astăzi sunt specialiști sau nespecialiști care cred că privatizarea Petrom a fost o greșeală. Este dreptul lor, dar nu se poate nega că actualul Petrom a investit, iar compania s-a consolidat de la privatizarea sa.

Pe locul patru se află o altă companie tânără, din domeniul tehnologiei. Este vorba despre eMag, o firmă creată de antreprenori români și care s-a dezvoltat prin atragerea în acționariat a unui grup din Africa de Sud. Firma de comerț online a reușit să ajungă la o valoare de 2,6 miliarde euro, după ce în urmă cu aproape un deceniu avea vânzări de numai două milioane euro pe lună.

Pe poziția a cincea se află o firmă sută la sută românească, dezvoltată tot ca o companie antreprenorială, respectiv Dedeman. Celelalte companii din top 10 sunt Banca Transilvania, Kaufland, Romgaz, BCR și Orange România.

Câteva concluzii. Top 10 cele mai valoroase companii românești oferă speranțe și certitudini. Sunt companii din domenii clasice, precum industria bancară, comerț sau energie alături de firme din noua economie, precum sectorul de tehnologia informației sau cel de telecomunicații. În top se află și companii cu capital de stat, majoritar sau minoritar, ceea ce arată că poate fi posibil un management profesionist și pentru aceste firme.

Nu în ultimul rând, este de remarcat că în clasament se află mai multe companii care au fost înființate și dezvoltate de antreprenori români. Economia locală are nevoie de campioni: 10, 50 sau 100. Ei dau soliditate mediului de afaceri și de ei depinde, în ultimă instanță, soarta și prosperitatea a sute de mii de întreprinderi mici și mijlocii.

 

Rubrică realizată cu sprijinul CERTINVEST - Societate de Administrare a Investițiilor.

 
Rubrica Economia Reală din 24 noiembrie 2020