
Economie
OMV începe o nouă campanie de foraj în Marea Neagră. Investiție de 32 de milioane de euro
omv.png

Primele operațiuni de foraj au început la finalul lunii decembrie 2020 urmând ca, la începutul acestui an, să înceapă forajul celei de-a doua sonde. Investiția aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 de milioane de euro.
„ Folosind soluții tehnice moderne, căutăm în acest fel să deblocăm resurse suplimentare care pot compensa declinul producției interne din zăcămintele mature. Marea Neagră are o importanță strategică pentru producția de gaze a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al țării provine din această zonă”, explică Chris Veit, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream.
Cele două sonde de dezvoltare sunt forate la adâncimi de peste 2.500 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 60 de metri.
”Această campanie de foraj completează seria proiectelor de investiții pentru producția offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 500 milioane de euro au fost investiți între 2014 și 2019, inclusiv pentru forarea a 16 noi sonde de explorare și producție și sidetrack-uri, modernizarea instalațiilor de producție și a sistemului de comprimare a gazelor”, se precizează în comunicatul OMV.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producție pe mare a început în anul 1987.
În prezent, OMV Petrom are operațiuni de explorare, dezvoltare și producție în apele de mică adâncime (blocul Istria) și operațiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).
Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producția Grupului în România, potrivit datelor OMV.