Tinerii pensionari și aberațiile sistemului public de pensii

Am aflat din dialog că un fost coleg a ieșit la pensie. Am fost mirat, pentru că vârsta nu i-ar fi permis să se retragă, ba chiar ar mai fi avut mulți ani până la pensie. Mi s-a răspuns că are certificat de revoluționar și, drept consecință, o serie de facilități. Recunosc că nu m-am obosit să caut prevederea în lege, dar informația m-a surprins.

Nu este, însă, doar un caz izolat. Ieri, cu ocazia unei conferințe de profil, Andreea Nica, membru CFA România, a arătat că, de fapt, vârsta de pensionare, în România, nu este, conform legii, 65 de ani, pentru bărbați și 63 de ani, pentru femei, ci, 58 de ani și respectiv 56 de ani. Bineînțeles că declarația doamnei Nica nu este făcută la întâmplare. Este clar că se bazează pe date statistice și pe o analiză a sistemului public de pensii.

Este o informație esențială. Faptul că, în medie, în România se iese la pensie cu șapte ani înainte de vârsta standard, trebuie luat în calcul atunci când se analizează finanțarea sistemului de pensii și funcționarea lui. Este clar că ieșirea anticipată la pensie reduce nivelul contribuțiilor către sistemul public cu șapte ani și, totodată, datorită creșterii speranței de viață crește perioada de plată a pensiilor.

Întrebarea importantă este: prin ce mecanism ieșirea la pensie înainte de vârstele standard a devenit o regulă?

Sunt mai multe cercuri concentrice. Din primul fac parte cei cu legile speciale, care ies la pensie la vârste „fragede”, 45-50 de ani. În această situație, lucrurile se pot modifica doar schimbând legile și implicit vârsta de pensionare.

Un al doilea cerc concentric este format din mulțimea de excepții și derogări. Sub o formă sau alta, o parte din angajați au ieșit la pensie înainte de vârsta standard. Este adevărat că retragerea la pensie depinde de doi parametri, vârstă și ani de muncă. Din jocul celor doi indicatori poate rezulta și o ieșire la pensie în mod anticipat, dar această situație nu ar trebui să devină un fenomen de masă. Ceea ce s-a întâmplat în România.

Cea mai bună dovadă în acest sens este că, în România, sunt 1,9 milioane de pensionari, dintr-un total de cinci milioane, care au vârste cuprinse între 45 și 64 de ani. Adică, mai mult de o treime din pensionari au vârste mai mici decât cea standard de pensionare. Este o cifră care arată că avem de-a face cu un fenomen extins. Nu mai este vorba de pensionări anticipate, de abuzuri ale sistemului sau de legi, ci ne aflăm în fața unui mod de lucru.

Este cu atât mai ciudat cu cât în anii 2000 s-a creat al treilea cerc concentric al pensionarilor cu vârste mai reduse decât cea standard. În acea perioadă, pentru că politicienii nu au avut curaj să restructureze companiile cu capital de stat au decis, în multe ramuri ale economiei, ca unii angajații în loc să plece în șomaj să meargă la pensie. Dar, de atunci, au trecut aproape 20 de ani și o bună parte din pensionari ar fi trebuit să aibă acum mai mult de 65 de ani.

Acest fenomen este important pentru nivelul pensiei. Auzim de foarte multe ori în spațiul public persoane care se plâng că pensiile sunt mici. Numai că informația este incompletă.

Nu se spune dacă pensionarii respectivi au stagiu de cotizare complet, dacă au ieșit la pensie la vârsta standard, nu se spune ce salariu au avut (pentru că un salariu mic înseamnă automat o pensie mică), dacă salariul a fost încasat pe statul de plată sau „la negru”. Sunt elemente care automat trag nivelul pensiei în jos.

Adevărul este că o pensie decentă se construiește în anii activi prin plata contribuțiilor la sistemul public, prin crearea unui cont de pensii administrat privat, prin economii personale. Să sperăm că actuala generație de salariați va înțelege aceste lucruri înainte de a fi prea târziu.

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest