Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Câștiguri salariale: stagnare în sectorul bugetar; scăderi și creșteri în mediul economic

bani-salariu-plata1.jpg

Image source: 
Arhiva RFI

Institutul de Statistică a publicat datele privind veniturile salariale medii în luna februarie. La nivel general, se poate spune că suntem în fața unei stagnări a câștigului salarial mediu, pentru că ușoara scădere, de sub 1% în luna februarie, față de ianuarie 2021, este practic nesemnificativă. În termeni nominali, câștigul salarial mediu brut a fost de 5.497 lei, iar cel net de 3.365 lei.

În sectorul bugetar evoluțiile salariale, față de luna precedentă, sunt minime. Creșterile sau scăderile de venituri salariale din anumite domenii ale sectorului public sunt atât de mici, încât pot fi considerate nesemnificative. Acest lucru era de așteptat, dacă avem în vedere anunțul guvernului pentru acest an și anume păstrarea salariilor bugetare la nivelul din decembrie 2020.

În sectorul economic, în schimb, au avut loc câteva modificări de salarii care pot fi remarcate și care trebuie puse în legătură cu evoluția industriei în care activează salariaíi. Astfel, există câteva sectoare economice în care câștigurile salariale au scăzut, explicațiile fiind diferite.

De exemplu, în domeniul extracției de petrol și gaze câștigurile salariale au scăzut cu 26% față de luna ianuarie. Motivul evocat în documentul Institutului de Statistică este că în lunile anterioare, decembrie și ianuarie, au fost acordate prime de Sărbători, bonusuri care au dispărut în luna februarie.

Este adevărat că vânzările de carburanți au scăzut din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Dar, companiile energetice lucrează cu zone de business aproape separate, în sensul că activitatea de extracție a materiilor prime este distinctă de cea de rafinare și de cea de vânzare a produselor finite.

Ceea ce înseamnă că până la un punct extragerea materiilor prime poate crească și în condițiile scăderii vânzărilor de benzină sau motorină. În acest context, scăderea veniturilor salariale în domeniul extracției de țiței și gaze este cel mai probabil conjuncturală.

Câștigurile salariale au scăzut, între 6% și 10%, în industria metalurgică sau în domeniul producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze și apă caldă. Sunt domenii care nu au fost atinse de evoluția pandemiei, ba, dimpotrivă, au cunoscut o creștere a cererii în sezonul de iarnă.

Există și domenii în care câștigurile au crescut. Dincolo de caracterul ocazional, care cu siguranță există, sunt și evoluții fundamentale care explică majorarea veniturilor salariale la începutul acestui an. Recordul, o creștere cu 53%, este deținut de industria de fabricare a produselor din tutun.

În timpul pandemiei acest sector economic a reușit să crească, arată un studiu prezentat recent. Pe de o parte, valoarea accizelor plătite către buget a crescut și contrabanda cu țigări a scăzut datorită restricțiilor impuse de criza sanitară. Pe de altă parte, producătorii de țigări și băuturi, împreună, au încheiat anul trecut cu un excedent comercial de aproximativ 800 milioane euro.

Câștigurile salariale au crescut și în industria financiară, bănci, asigurări și administrarea pensiilor private. Mișcarea este normală dacă ținem cont de faptul că serviciile financiare au continuat să crească în perioada pandemiei. Creditarea a crescut, iar randamentele realizate de administratorii privați de fonduri de pensii au fost mari, după ce trimestrul al doilea al anului trecut adusese o scădere a piețelor de capital și implicit a performanțelor fondurilor.

În fine, salariile au crescut și în industria farmaceutică. Desigur, România nu produce vaccinul împotriva Covid-19, dar, în general, vânzările de medicamente au crescut.

Concluzia este că, dincolo de efectele sezoniere, în acest an, vom putea asista la mișcări salariale în sectorul privat. În cel bugetar, va funcționa înghețarea salariilor.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 13 aprilie 2021