Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce spune agenția

Agenția Standard & Poor's a dat economiei românești un balon de oxigen. La sfârșitul săptămânii trecute, agenția de rating a luat decizia de a îndepărta puțin România de „junk”, prin îmbunătățirea perspectivei asupra economiei de la negativ la stabil. A fost o veste bună care a venit destul de surprinzător, dacă ne gândim că existau chiar temeri că ar putea avea loc o retrogradare a ratingului. Dar, ratingul suveran a fost păstrat la ultima treaptă recomandată pentru investiții, în monedă locală și străină, pe termen scurt și lung.

Care a fost argumentul important care a dus la îmbunătățirea perspectivei asupra economiei? Elementul cheie, se arată în comunicatul agenției de rating, a fost renunțarea la majorarea cu 40% a pensiilor. A fost o decizie care a confirmat că guvernul este hotărât să țină sub control deficitul bugetar cu care se confruntă. De altfel, S&P ia în calcul ambițiile de reformă declarate de guvern, dar și revenirea la un ritm bun de creștere economică.

Creșterea medie a PIB este estimată la 5% în anii 2021 și 2022, care se va pe baza pe investițiile finanțate din fonduri europene și pe o revenire a cererii interne. De asemenea, raportul agenției de rating arată că va avea loc o stabilizare a datoriei publice la 50% din PIB până în anul 2023 și o reducere a deficitului bugetar. De exemplu, măsura de înghețare a salariilor și a sporurilor din sectorul public va aduce economii bugetare de aproximativ 2% din PIB, estimează agenția de rating.

Agenția oferă un cec în alb. Standard & Poor's consideră că programul de consolidare fiscală al guvernului este credibil și anticipează că finanțele publice ale României se vor stabiliza în următorii doi ani. Nu trebuie, însă, să uităm că așteptările care nu sunt confirmate se pot întoarce foarte repede împotriva Executivului, în sensul scăderii ratingului.

De altfel, raportul S&P prezintă două scenarii pentru viitor, în ceea ce privește evoluția economiei românești și implicit a ratingului de țară. Scenariul negativ ia în calcul că România ar putea fi retrogradată la următoarele evaluări dacă nu atrage fonduri europene și investiții străine directe, iar reechilibrarea bugetului se va face cu precădere prin împrumuturi.

Scenariul pozitiv are în vedere că ratingul de țară ar putea crește dacă sunt implementate reforme ale administrației publice, locale sau centrale, astfel încât să fie evitată o creștere a deficitelor și să se respecte strategia de reducere a acestora. Ca efect al aplicării reformelor, ar putea să apară o revitalizare a interesului investitorilor străini pentru economia românească. Analiștii agenției estimează, însă, că schimbările instituționale pot fi făcute cu precădere în următorii doi ani, pentru că apropierea anului electoral 2024 va reduce mult curajul politicienilor de a schimba ceva esențial în administrația publică.

Trebuie menționat că anul 2024 va fi „super electoral”, în sensul că România va avea patru rânduri de alegeri: prezidențiale, parlamentare, locale, europarlamentare. Deocamdată, reformele sunt făcute cu destulă timiditate.

Raportul Standard & Poor's nu trece nici peste tensiunile care au izbucnit în coaliția de guvernare, însă își exprimă așteptările că alianța politică aflată la putere va rămâne unită și că va continua să susțină implementarea reformelor.

O altă agenție de rating, Moodys, ar fi trebuit să își facă publică evaluarea, dar și-a amânat raportul. De ce? Nu este clar, dar, ar putea avea legătură cu tensiunile politice izbucnite în cadrul coaliției aflată la guvernare. Amânarea unei evaluări poate fi o practică, dar un verdict va fi totuși dat în cursul acestui an. Chiar dacă directorul general al agenției Fitch a declarat agenției Reuters că, din cauza crizei sanitare, anul acesta nu va înrăutăți ratingurile suverane, în special a statelor, precum România, aflate la un pas de categoria „nerecomandat pentru investiții”.

În concluzie, pentru a fi credibilă în fața investitorilor și creditorilor, România trebuie să facă reforme ale administrației, să folosească fondurile europene, să atragă investitori străini și să reducă progresiv deficitul bugetar. Sunt obiective ambițioase, dar deloc simple.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 19 aprilie 2021