Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un partaj de 130 miliarde dolari

O știre-surpriză a făcut ieri înconjurul planetei. Bill și Melinda Gates au anunțat că divorțează. Separarea celor doi are și câteva mize economice. Cea mai vizibilă va fi modificarea care va avea loc în clasamentul miliardarilor de la nivel mondial. Bill va pierde din avere și va coborî în ierarhie, iar Melinda va intra în top.

Specialiștii se întreabă: cum se va împărți averea lui Bill Gates?

Este de remarcat că publicațiile din întreaga lume evaluează diferit averea americanului. Ea are valori, în funcție de sursă, între 124, 130 și 146 miliarde dolari. S-ar putea crede că diferențele provin de la momentul la care se raportează capitalizarea la Bursă a companiei Microsoft, dar diferențele sunt prea mari.

În ultimă instanță, glumind, se poate spune că 10-12 miliarde dolari în plus sau în minus aproape că nici nu mai contează.

Divorțul Gates vine după despărțirea Bezos. Desigur, în acest moment, situația diferă, în sensul că în cazul fondatorului Amazon a existat și o latură mondenă.

În ceea ce privește divorțul familiei Gates, mesajele sunt, deocamdată, impecabile. În sensul că se transmite că va avea loc o separare amiabilă și fără contradicții majore.

Dacă, însă, privim divorțul Bezos vom constata că împărțirea acțiunilor deținute la Amazon s-a făcut în proporție de 75%-25% în favoarea lui Jeff Bezos. Desigur, niciun divorț nu seamănă cu altul, deci nici cel al soților Gates cu al lui Bezos.

Averea lui Bill Gates, care se va împărți în anumite proporții, nu este reprezentată doar de deținerile de acțiuni la Microsoft. În mod particular, va fi interesant de văzut nu doar cum se vor împărți cotele de capital la compania digitală, ci și cum se vor distribui între Bill și Melinda Gates drepturile de vot atașate acțiunilor.

Averea familiei Gates se află și în fundația pe care au constiuit-o, o instituție care se estimează că a fost finanțată de la crearea sa, în urmă cu 20 de ani, cu 50 miliarde dolari, are 1.600 de angajați în 135 de țări și este considerată cea mai influentă organizație neguvernamentală din lume.

În comunicatul referitor la separare, soții Gates afirmă că activitatea lor în cadrul fundației va continua în deplină armonie. Este un anunț liniștitor, iar dacă el va fi urmat în realitate, activitatea instituției nu va fi perturbată de viziuni diferite ale celor doi fondatori.

Averea lui Bill Gates este formată și dintr-un fond de investiții, extrem de activ, care a făcut o serie de achiziții în diferite domenii economice. Este vorba despre sectorul imobiliar, cel energetic, despre industria ospitalității sau chiar companii cu capital de stat.

De exemplu, recent, publicațiile de peste Ocean au scris că, prin intermediul fondului de investiții, Bill Gates deține 100.000 hectare de teren în mai multe state americane, fiind practic cel mai mare proprietar de teren arabil din Statele Unite ale Americii.

De asemenea, Bill Gates a mai avut și inițiativa de a crea o organizație neguvernamentală care își propune să adune împreună multimiliardari care doresc să doneze încă din timpul vieții o parte importantă a averii lor.

Organizația i-a adus alături pe 20 dintre cei mai bogați oameni de afaceri americani. Tema este legată de taxele de moștenire foarte mari aplicate în Statele Unite, taxe care penalizează transferul marilor averi. Logica acestei prevederi este de a descuraja moștenirea unor averi și de a încuraja spiritul de inițiativă și modelul antreprenorial.

În concluzie, divorțul dintre Bill și Melinda Gates, dincolo de aspectul strict uman, va duce la o divizare a averii. Viitorul ne va arăta dacă această despărțire financiară va însemna mai multă inițiativă de business sau dimpotrivă.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 5 mai 2021