PNRR în Parlament: reforme, sperietori și Mihai Eminescu

Din două motive: transparența absolut necesară în ceea ce privește planul național și, totodată, era interesant de văzut modul în care se raportează partidele de opoziție, în special, la reformele asumate de coaliția guvernamentală.

Din aceste puncte de vedere, ziua de ieri din Parlament a fost o dezamăgire. Nici Guvernul nu a excelat în transparență, adică, nu a precizat de la tribuna Parlamentului ce conțin exact reformele asumate prin planul național, nici opoziția politică nu a fost responsabilă, criticile la adresa programului având o încărcătură politică și adeseori populistă. Totuși, prezentarea planului național de redresare și reziliență în Parlament a fost un exercițiu democratic.

Ce am putut reține din luările de cuvânt rostite în Parlament? Poate cea mai importantă idee este aceea că actualul plan de redresare și reziliență este diferit de programele clasice derulate cu fonduri europene. Așa a fost construit de Comisia Europeană: primirea banilor pentru investiții este însoțită de un pachet de reforme asumat de statul membru.

Regula este valabilă nu doar pentru România, ci pentru toate statele Uniunii Europene. Evident, reformele diferă de la țară la țară, în funcție nivelul de dezvoltare și de modul în care funcționează administrația și instituțiile publice.

De altfel, reformele pe care fiecare stat trebuia să le definească se bazează pe elemente foarte clare, respectiv pe recomandările făcute de Comisia Europeană cu ocazia rapoartelor de țară. A fost un bun prilej pentru ca instituția europeană să reușească să convingă statele membre să ia în seamă recomandările anuale, pentru că, în cazul României, acestea erau în mod constant ignorate.

Pachetul de reforme este un punct delicat al planului de redresare și reziliență. Se întâmplă acest lucru pentru că politicienilor români le plac banii europeni, dar fac alergie la cuvântul reformă.

Iar PNRR condiționează primirea banilor de implementarea reformelor și, în plus, există obligația ca de două ori pe an să fie raportat stadiul respectării reformelor asumate, iar în cazul în care ritmul este prea lent, finanțările pot fi oprite.

Este o prevedere europeană care va trebui luată în serios atât de guvern, cât și de opoziția politică.

Ieri, însă, în Parlament, se poate spune că planul de redresare și reziliență a pornit cu stângul. Nu pentru modul în care este construit, ci pentru felul în care este interpretat. Opoziția politică leagă PNRR de condiționalități, precum înghețarea pensiilor și salariilor din fonduri bugetare, creșterea vârstei de pensionare, distrugerea sau vânzarea companiilor de stat și, în ultimă instanță, asistența Fondului Monetar Internațional asupra părții de împrumuturi din program.

Este suficient pentru ca publicul larg să fie speriat de planul european.

Adevărul este că documentele referitoare la reforme care au fost prezentate de mass-media lasă să se înțeleagă că până în anul 2035 ar putea exista o creștere a vârstei de pensionare.

De asemenea, știm, a spus-o chiar ministrul Cristian Ghinea, că guvernul și-a asumat o reformă a salarizării din fonduri publice, după cum există și o reformă a companiilor de stat, a digitalizării administrației și o una a sistemului de taxe și impozite.

Problema nu este că Guvernul își asumă astfel de reforme. Este nevoie de reforme, pentru că ele au întârziat vreo două decenii. Marea problemă este că Executivul își asumă reforme la Bruxelles și se leapădă de ele în țară.

În acest stil, nu este de mirare că, ieri, în Parlament, a fost la mare căutare poetul național. O serie de deputați au simțit nevoia să recite din Mihai Eminescu, numai că, din păcate, cu o poezie nu se fac reforme, ci, eventual, politică.

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest