
Economie
PNRR: 5 ani pentru sute de școli, zeci de spitale și 450 de km de autostradă. Vom reuși?
santier_autostrada_1.jpg

Dacă totul va merge bine de acum înainte, primii bani din PNRR ar putea veni în octombrie.
Șantierul se va întinde pe 5 ani, ultima plată din proiect se va face în 2026. Foarte important de spus- banii din planul Național de Redresare și Reziliență vin repede, dar cu riscuri mari. Dacă se blochează niște puncte dintr-o componentă, nu se blochează doar proiectul respectiv. Se blochează tot PNRR-ul.
Elena Calistru, Funky Citizens, a comentat mai întâi despre punctele slabe ale României în acest proces și despre cât de important va fi Parlamentul în realizarea reformelor propuse:
“Există câteva elemente care de obicei pun probleme în transformarea proiectelor aflate pe hârtie în realități. M-am uitat la capitolul de achiziții publice și la partea de cheltuieli bugetare, aici sunt două pietre de moară pe care le-am avut de-a lungul timpului, pentru că știți foarte bine, achizițiile publice întârzie de obicei, acesta este unul dintre motivele pentru care de foarte multe ori, chiar dacă am avut bani europeni, (cei din PNRR nu sunt primii bani europeni care intră în țară) aceste proiecte au fost mult întârziate. Și sunt câteva măsuri la acest capitol dar nu foarte ambițioase din punctul meu de vedere. Al doilea lucru legat de managementul investițiilor publice și de gestionarea cheltuielilor bugetare, aici din păcate propunerile sunt chiar mai puțin ambițioase pentru că România are o mare problemă cu a prioritiza, cu a duce proiecte mari, ample de investitii... Altminteri, sigur resursele sunt acolo, e o șansă aproape istorică pe care România o are chiar și împrumuturile sunt avantajoase, sunt multe lucruri urgente dar aici depinde foarte mult de capacitatea noastră de a face implementarea.”
Comisia Europeană evaluează PNRR pe baza unor criterii clare, iar investițiile și reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să țină cont de abordarea eficientă a recomandărilor specifice fiecărei țări și de consolidarea potențialului de creștere economică, a creării de locuri de muncă și a rezilienței economice și sociale.
De asemenea, investițiile și reformele trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivului de schimbări climatice în proporție de 37% și la realizarea obiectivului de digitalizare în proporție de 20%.
PNRR trebuie să intervină cu reforme și investiții în următoarele domenii:
- Transporturi
- Mediul, schimbările climatice, energia, eficiența energetică și tranziția verde
- Dezvoltarea localităților urbane, valorificarea patrimoniului cultural, natural și turism
- Agricultura și dezvoltarea rurală
- Sănătate
- Educație
- Mediul de afaceri
- Cercetare, inovare, digitalizare
- Îmbunătățirea fondului construit
- Reziliență în situații de criză
Noua lege a pensiilor vine și cu o nouă formulă de calcul, a cărei introducere este asumată de guvern în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua formulă de calcul a pensiei va fi bazată de numărul de puncte realizat de beneficiar potrivit principiului contributivității. Pensiile speciale sunt limitate la nivelul permis de Constituție, mai prevede PNRR.