Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În buget, se vede „luminița de la capătul tunelului”

crestere_economica.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Bugetul de stat începe să arate neașteptat de bine. Progresele realizate în materie de venituri bugetare nu trebuie să ne entuziasmeze foarte tare, dar este încurajator să constatăm cifrele cu care au crescut încasările bugetare în comparație cu anul trecut.

Bineînțeles că nivelul neobișnuit al creșterii veniturilor bugetare la aproape toate capitolele se explică, în primul rând, prin raportarea la încasările de anul trecut, afectate de criza sanitară și de măsurile luate pentru susținerea economiei. Numai că dincolo de ceea se numește efectul de bază, respectiv compararea la nivelul scăzut de anul trecut, este clar că ritmul creșterii ne arată și traiectoria ascendentă a economiei românești.

Să exemplificăm. Încasările din impozitul pe venit și salarii au crescut cu 26%, cele din contribuțiile de asigurări cu 16%, veniturile din impozitul pe profit au urcat cu 16%, cele din TVA cu 46%, iar cele din accize cu 19% și record absolut, o creștere cu 85% a taxelor și impozitelor pe proprietate.

Explicațiile sunt legate într-o bună măsură de ceea ce s-a întâmplat anul trecut. Adică, veniturile din impozitul aplicat persoanelor fizice care au câștiguri din activități independente au crescut de două ori, pentru că anul trecut termenul de plată a fost amânat. Încasările obținute din impozitul pe dividende au crescut cu 23%, ceea ce arată că întreprinderile mici și mijlocii folosesc destul de des pârghia dividendelor pentru a scoate bani din firmă. Este o metodă destul de utilizată de către antreprenori.

Atrage atenția creșterea veniturilor din impozitarea pensiilor, plus 48% față de anul trecut, iar o explicație este dată de creșterea constantă a pensiilor, cea mai recentă majorare având loc în septembrie 2020, ceea ce a făcut ca tot mai multe pensii să treacă de bariera de la care sunt impozitate.

Creșterile de venituri bugetare continuă și la capitolul contribuții de asigurări, plus 16% față de anul trecut, dar trebuie remarcat că fondul de salarii din economie se află la cel mai înalt nivel de la declanșarea crizei sanitare apropiindu-se de cuantumul de dinainte de pandemie. Creșterea fondului de salarii vine din sectorul privat, dacă avem în vedere că salariile din sectorul public sunt înghețate la valoarea din decembrie 2020.

În fine, în materie de venituri, este substanțială și creșterea încasărilor bugetare din TVA, cu 46%, pusă pe seama bazei reduse de anul trecut, atunci când au fost luate măsuri de amânare a termenului de plată, dar și datorită recuperării parțiale a taxei aferentă anului trecut.

În ceea ce privește cheltuielile, capitolele importante sunt cele cu salariile plătite din fonduri publice, cu investițiile și cele cu asistența socială.

Salariile pare că sunt în grafic, în sensul se păstrează media de anul trecut, 9 miliarde lei pe lună la care se adaugă 1,3 miliarde de lei plătiți în contul unor prime și sporuri pentru personalul medical și auxiliar care s-a implicat în acțiunile de combatere a pandemiei.

Cheltuielile cu asistența socială au urcat cu 10%, o creștere generată de majorarea pensiilor în septembrie 2020, creșterii în două tranșe, anul trecut, a alocațiilor pentru copii și menținerii unor cheltuieli cu caracter excepțional făcute cu scopul de a susține mediul economic.

Cheltuielile cu investițiile au fost, conform raportului Ministerului Finanțelor, de 16,9 miliarde lei, cu 30% mai mult decât anul precedent. În luna mai, s-a consolidat o tendință începută în luna martie, și anume o creștere mai mare a veniturilor bugetare decât cheltuielile.

Luna trecută, veniturile au crescut cu 23% față de anul trecut, iar cheltuielile cu numai 9,5%. Rezultatul este că deficitul bugetar se menține la un nivel rezonabil, 2,29% din PIB. Sunt, așadar, speranțe că se vor putea împușca doi iepuri dintr-un foc: creștere economică și scădere a deficitului bugetar.

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 28 iunie 2021