Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ar trebui să fie îngrijorați funcționarii de la fisc de întâlnirea dintre ministrul finanțelor și Daniel Dines?

uipath.jpg

Image source: 
Facebook / UiPath România

Ultima oară când am fost la fisc nu a fost nici rău, nici bine. În sensul că am primit acasă o decizie de plată. Este adevărat că suma de plată se raporta la anul 2015, dar aceasta este o altă problemă.

Cum au decurs lucrurile la administrația fiscală? Cea mai importantă modernizare realizată a rămas automatul care oferă bonuri de ordine. În felul acesta, publicul scapă de înghesuiala din fața ghișeelor. Bonurile au reușit să facă ordine.

În rest, progresele nu sunt deloc vizibile, în sensul că pentru a plăti ceea ce datoram statului a trebuit să trec pe la două ghișee plus casieria. Nu îmi este clar motivul pentru care am fost la două ghișee, adică nu știu ce au făcut funcționarii fiscului, dar știu că la casierie am făcut plata.

Deci, procesul de digitalizare despre care se vorbește de ani de zile nu se simte pentru contribuabil. Drumul la ghișeu este același ca și în urmă cu 10-15 ani. Pentru a fi obiectiv, trebuie să spun că există posibilitatea achitării impozitului și online, prin spațiul privat virtual, dar înregistrarea și modul de utilizare mi s-a părut destul de complicat și chiar greoi.

Este limpede că procesul de digitalizare a fiscului și a Ministerului Finanțelor este abia la început. De altfel, un program finanțat de Banca Mondială s-a blocat în urmă cu câțiva ani, atunci când România nu a mai tras banii oferiți de instituția financiară internațională, dar nici nu a mai făcut nimic, de atunci, pentru digitalizarea administrației finanțelor publice.

Ieri, ministrul finanțelor, Alexandru Nazare s-a întâlnit cu Daniel Dines, fondatorul UiPath. Au făcut poze împreună, au stat de vorbă, dar, cel mai important, au semnat un acord conform căruia compania creată în România, care a ajuns să fie cotată la New York, va colabora cu Ministerul Finanțelor. Sub ce formă? Cele două părți vor identifica procesele software repetitive la nivelul sistemelor informatice ale Ministerului Finanțelor și vor dezvolta roboți software de automatizare a acestor procese.

Trebuie subliniat un lucru: un profesionist în domeniul IT spunea că pentru a fi eficient procesul de automatizare trebuie să fie precedat de o analiză a proceselor și procedurilor de lucru. Mai întâi trebuie simplificate toate aceste circuite de lucru, birocrația existentă, pentru că altfel vom digitaliza ineficiența. Din acest punct de vedere, comunicatul Ministerului Finanțelor este încurajator, în sensul că se vorbește despre o analiză a proceselor de lucru.

Dar, trebuie remarcat că discutăm despre un acord de colaborare. Iar, un acord nu este un contract. De aceea, nu este deloc clar cât de mare va fi implicarea UiPath în automatizarea proceselor. Nu știm dacă se va ajunge până la fisc și mai ales nu știm dacă procesul de automatizare va fi dus până la capăt.

Este evident că UiPath este o companie bine aleasă, rareori se întâmplă ca administrația românească să lucreze cu un lider mondial. Dar, deocamdată, nu știm cât de adânc se dorește să fie procesul de digitalizare. Va ajunge până acolo încât să disponibilizeze o parte din funcționarii fiscului? Dacă nu să îi pună pe liber măcar să îi mute de la ghișee într-o zonă unde pot fi mai eficienți și mai operativi.

Așadar, ar trebui să se teamă funcționarul fiscal de la ghișeu de întâlnirea dintre ministrul Alexandru Nazare și Daniel Dines? Va fi cu adevărat o restructurare și o digitalizare de calitate? Vom vedea, pentru că în mod cert UiPath este gata să lucreze extrem de serios. Dar, la fel de hotărât va fi și ministrul finanțelor?

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 7 iulie 2021