Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Demisia! Demisia! Este sloganul verii pentru salariatul american

restaurant_sua.png

În industria ospitalității din SUA un salariu obișnuit este de cca 20 000 de dolari pe an, ceea ce este foarte puțin pentru Statele Unite
Image source: 
AFP via rfi.fr

Câteva milioane de americani și-au dat demisia, în această primăvară, de la locurile de muncă pe care le aveau. Este un fenomen care s-a amplificat în ultimul an și care a devenit de masă. America se află în fața unei situații fără precedent, un val de demisii, unic în ultimii 20 de ani, de când se calculează acest indicator. Specialiștii încep să caute explicații.

De ce demisionează angajații? Unii dintre ei își găsesc o slujbă mai bună, adică mai bine plătită și eventual cu o asigurare de sănătate mai valoroasă, dat fiind că, se știe, în Statele Unite sistemul de asigurări de sănătate funcționează după principii diferite de cele europene.

Un alt argument adus în discuție este cel al acceptării de către angajator a telemuncii. Pentru mulți angajați, continuarea muncii în regim hibrid, adică, parțial de la sediul companiei și parțial de la domiciliul salariatului, devine esențială. Mai exact, telemunca devine atât de importantă pentru angajați încât dacă se lovesc de refuzul companiei sunt gata să demisioneze.

Experții cred că perioada pandemiei a fost un moment de reflecție pentru salariați și unii dintre ei au luat, o dată cu revenirea economiei, decizii radicale. De altfel, programele de sprijin derulate de administrația americană au dat angajaților senzația că se întâmplă ceva bun în economie și că vor apărea noi oportunități.

De exemplu, cecurile primite de o parte din cetățenii americani au crescut sentimentul că urmează noi șanse și noi locuri de muncă. Totodată, sunt experți care sunt de părere că sprijinul statului i-a făcut pe unii americani să creadă că vor primi în continuare bani și astfel au renunțat la joburi.

Sunt câteva sectoare în care fenomenul demisiilor a fost mai accentuat. Este vorba despre industria ospitalității, acolo unde un salariu este de numai 20.000 dolari pe an, ceea ce înseamnă puțin pentru economia americană.

Este un domeniu care nu oferă posibilități de dezvoltare a carierei și de aceea pandemia a fost văzută de angajații americani din industria ospitalității ca o șansă pentru a-și negocia un salariu mai mare sau de a-și găsi un job mai bine plătit. Rezultatul a fost că salariile în domeniu au crescut anul acesta cu 4%, de două ori mai mult decât media de creștere din sectorul privat.

Demisiile în masă au apărut din dorința angajaților de a avea salarii mai mari. Iar fenomenul nu a avut loc doar în sectorul de hoteluri, restaurante și cafenele, ci și în alte domenii economice. De exemplu, companii precum Bank of America, Walmart sau McDonalds au crescut salariile. De asemenea, firmele de ride-sharing au căutat cu disperare șoferi.

A devenit virală situația de la un restaurant Burger King, dintr-un stat american, unde toții angajații au demisionat și au lăsat un mesaj în care își cereau scuze față de consumatori.

Experții se întreabă dacă este o revoluție sau doar o mișcare post-pandemică? O teorie generală arată că ar putea avea loc o schimbare fundamentală în relația dintre angajat și angajator care ar putea avea profunde implicații, în viitor, pe piața muncii. De fapt, este mai simplu: angajații au realizat la întoarcerea la locurile de muncă că nu sunt plătiți suficient și au încercat să își crească veniturile.

A fost oarecum surprinzător că în Statele Unite, în sectorul HORECA, au crescut salariile. Un fenomen care a avut loc și în România. Există o explicație.

În Statele Unite, sub presiunea creșterii salariilor, proprietarii afacerilor le-au oferit angajaților venituri mai mari, dar au redus numărul salariaților și au introdus elemente de tehnologie. Astfel, productivitatea muncii în economia americană a crescut rapid.

În Europa, fenomenul demisiilor nu este prezent. Dar, nu degeaba s-a spus despre Europa că în ceea ce privește ritmul de lucru, este ca „un sat de vacanță” față de Statele Unite.

„A-ți lăsa jobul în această vară este foarte tare!” este noul slogan al salariatului american. Este deja o modă care naște două întrebări: Cât va dura? și Va ajunge și în Europa?

 

Rubrica Economia Reală este realizată cu sprijinul Intercapital Invest

 
Rubrica Economia Reală din 27 iulie 2021