
Economie
Problemele celei mai vechi bănci din lume, un avertisment pentru Italia și Europa
monte_dei_paschi.jpg

Fondată în 1472, Monte dei Paschi di Siena a fost, secole de-a rândul mândria și emblema identitară a Sienei, minunatul oraș din Toscana. Ziarul The New York Times consacră acestei povești o amplă analiză, preluată și de Courrier International.
Testul european de stres a arătat că, în cazul unei recesiuni severe, banca își va pierde toate capitalurile proprii. Iar guvernul italian a trebuit să facă față adevărului: la mai mult de cinci secole de la înființare, banca Monte dei Paschi se află pe punctul de a se prăbuși.
Când Milano preia Siena...
La invitația Romei, gigantul milanez UniCredit a anunțat că este în discuții pentru a-și cumpăra rivalul, cu condiția ca statul să preia toate datoriile neperformante.
UniCredit va păstra probabil numele băncii pentru sucursalele sale din centrul Italiei. Și, probabil, clienții nu vor vedea vreo schimbare majoră, cel puțin inițial. Dar instituția va înceta să mai fie o entitate independentă și o amintire vie a faptului că negustorii italieni renascentiști sunt practic cei care au inventat serviciile bancare.
Și astfel, banca germană de investiții Berenberg, fondată la Hamburg în 1590, va moșteni probabil titlul de cea mai veche instituție bancară din lume.
Problemele băncii Monte dei Paschi sunt un spin în coasta lui Mario Draghi, prim-ministrul italian și fost președinte al Băncii Centrale Europene. El încearcă să impună reforme și să se asigure că Italia nu va mai fi o povară pentru zona euro.
Însă dificultățile cu care se confruntă instituția toscană reprezintă o lovitură severă pentru locuitorii din Siena și din zona înconjurătoare, atât din punct de vedere psihologic, cât și economic.
O chestiune de mândrie și identitate
Puține dintre bănci au legături atât de strânse cu bogăția și identitatea teritoriului lor, precum cele menținute de Monte dei Paschi în perioada sa de glorie.
Chiar și astăzi, grupul este cel mai mare angajator privat al orașului, iar fundația sa a finanțat o gamă întreagă de activități civice: creșe de zi, servicii de ambulanță și chiar costumele purtate de reprezentanții cartierelor rivale în timpul Palio, cursa de cai care are loc de două ori pe vară în piața centrală din Siena.
Potrivit presei italiene, până la 5.000 de locuri de muncă ar putea fi tăiate, aspect pe care UniCredit a refuzat să îl comenteze.
Așa că viitorul orașului și al regiunii, dincolo de turismul înfloritor (în vremuri normale), ar putea fi asigurat, de exemplu, de un pol european al științelor vieții, notează The New York Times.
Toscana Life Sciences, organizație care susține start-up-uri din sectorul sănătății, spune că unul dintre laboratoarele de cercetare cu care este parteneră lucrează la o terapie de vârf cu anticorpi monoclonali pentru coronavirus.
Compusul rezultat ar fi mai ieftin decât alte tratamente similare și ar putea fi administrat de medici fără spitalizare. „Trebuie să încredințăm Sienei o nouă misiune”, spune și Enrico Letta, liderul Partidului Democrat, de centru-stânga, fost premier al Italiei, el însuși originar din Toscana.
Și, după cum conchide The New York Times, la fel ca întreaga Italie , Monte dei Paschi arată că un trecut prestigios nu este o garanție a succesului în lumea modernă.
Am spune, o lecție valabilă pentru întreaga Europă, care trebuie să se reinventeze după pandemie.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România
Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica