
Economie
Bilanț 2020 în Uniunea Europeană: datorii aproape cât PIB-ul, deficit bugetar mai mare de 12 ori decât în anul 2019
calcule.jpg

Să privim tabloul general. Deficitul bugetar al zonei euro a urcat spectaculos de 10 ori față de anul 2019, adică la 821 miliarde euro. Imens. La nivelul Uniunii Europene, deficitul este chiar mai mare, de 922 miliarde euro, de 12 ori mai mult decât în anul precedent. Creșterile sunt fără precedent și nici măcar criza economică din 2008-2009 nu a avut efecte bugetare atât de rapide și de o asemenea anvergură.
Efectele creșterii deficitelor bugetare se văd și în datoria publică: în zona euro, a crescut, față de anul precedent, cu 1.000 miliarde euro, iar în Uniunea Europeană cu 1.200 miliarde euro. În termeni procentuali, datoria publică a ajuns la 90% din PIB, față de 77%, cât era în anul 2019. Sunt, însă, și excepții, în sensul că Estonia, Bulgaria și Luxemburg au o datorie publică de sub 25% din PIB.
Singura zonă de reziliență, un cuvânt la mare căutare în aceste vremuri, a fost nivelul veniturilor bugetare, care s-au păstrat la o pondere constantă în produsul intern brut, în ultimii patru ani, de aproximativ 46%.
Era absolut previzibil că pandemia va șterge toate eforturile de consolidare bugetară făcute de statele membre, dar cifrele sunt sugestive.
Sunt câteva evoluții ce trebuie remarcate la nivelul statelor membre. De exemplu, deficitul bugetar s-a păstrat sub limita de 3% din PIB, nivel considerat optim în tratatele europene, doar în două state, Danemarca și Suedia. Cele mai mari deficite le-au înregistrat, anul trecut, Spania, 11%, Grecia, 10%, Malta și Italia, 9,6% din PIB. De curiozitate, să spunem că 17 state europene din cele 27 au trecut de la excedent bugetar la deficit.
Dezechilibre majore
Germania a avut cea mai mare scădere a deficitului bugetar de la un an la altul, adică de la excedentul din anul 2019 la deficitul de anul trecut este o diferență de 196 miliarde euro. S-a mai spus că Germania a avut un an, 2020, dificil cu deficit bugetar și creșterea datoriei publice. Astfel, după ce trei ani, în perioada 2017-2019, Germania a înregistrat doar excedent bugetar, anul trecut a fost nevoită să accepte un deficit mare, de 4,3% din PIB. De asemenea, datoria publică a urcat cu 10 puncte procentuale, de la 59% la 68% din PIB.
Care este tabloul de bord al Franței, a doua economie a Uniunii Europene? Deficitul bugetar a crescut de la 3,1% la 9,1% din PIB, iar datoria publică a urcat de la 97,5% la 115% din PIB.
Un alt criteriu luat în calcul pentru a judeca performanța unei economii este cel al veniturilor bugetare, calculate ca procent din PIB. Media europeană nu a suferit modificări față de anii anteriori, păstrându-se la 46%. Statele cu cele mai eficiente încasări sunt Danemarca, Franța și Finlanda, într-o ordine puțin schimbată în comparație cu perioada de dinainte de pandemie, iar cele cu performanțele cele mai slabe sunt Irlanda, România și Lituania.
Irlanda este din acest punct de vedere cazul special al Uniunii Europene, iar România, cu 32% este, practic cea mai puțin performantă economie a Uniunii Europene din punctul de vedere al veniturilor bugetare în PIB. Dar acest lucru se întâmplă de ani de zile, deci perioada pandemiei nu face decât să confirme o stare de fapt și nu aduce nicio schimbare importantă.
Acum, dezechilibrele create în anul 2020 se pot vedea foarte clar în cifrele statistice. Europa o ia de la capăt cu consolidarea bugetară și scăderea datoriilor suverane. După mai bine de un deceniu de la criza economică, statele europene se confruntă cu aceleași probleme macroeconomice. Reducerile de deficite și de datorie se vor face cu mari dificultăți.