
Economie
Un armistițiu și un pact
pnrr.png

Va avea ecou în rândul clasei politice invitația la armistițiu? Este posibil ca partidele să susțină un guvern mai degrabă al lui Nicolae Ciucă decât al PNL? Sunt chestiuni politice.
Mult mai interesant este că propunerea de armistițiu din zona politică vine după ce în urmă cu o zi a fost propus un pact politic de către mediul de afaceri. Este clar că oamenii de business au senzația acută că se pierde timp și se pierd bani din cauza clasei politice.
Nu este primul semnal care vine de la organizațiile de afaceri. În urmă cu două luni, reprezentanții investitorilor români sau străini cereau demararea reformelor și o mai bună guvernare la nivel politic.
Acum, propunerea are o miză și mai mare. Asociația Oamenilor de Afaceri (AOAR), care a avut ideea realizării unei înțelegeri politice, afirmă explicit și subiectul, respectiv planul național de redresare și reziliență (PNRR).
Tema este fundamentală. Încă de la apariția programului european s-a spus că PNRR este esențial pentru modernizarea și schimbarea României. Au părut, poate, cuvinte goale. Dar, nu este așa. Prin specificul său (oferă bani și cere reforme), PNRR devine un instrument al schimbării. De aceea, un pact politic pe această temă ar fi necesar. Mai ales că, după cum știm, România este țara în care politicienii aflați la putere nu continuă proiectele începute de adversarii politici. Fiecare om politic are orgoliul de a avea legea lui, inițiativa lui, proiectele lui. Cele ale adversarilor politici sunt criticate și, dacă se poate, blocate.
PNRR include un pachet cu reforme dificile. Fie că este vorba despre legea pensiilor, domeniu în care, știm bine, părerile sunt foarte împărțite, fie că vorbim despre reforma administrației fiscale, acolo unde este clar că schimbările au fost atât de firave, pentru că interesele politicienilor au blocat modernizarea ANAF.
Cu adevărat esențial în ceea ce comunică AOAR este programul pe care trebuie să îl respecte România pentru a implementa planul de redresare și reziliență. Dacă, de cele mai multe ori, politicienii se exprimă vag, fără termene și obiective precise, organizația oamenilor de afaceri arată foarte clar calendarul PNRR. Iată-l: la sfârșitul lunii octombrie, la Consiliul European, planul va primi aprobarea finală; până la sfârșitul lunii noiembrie, România va face o cerere de prefinanțare și va primi 3,8 miliarde euro; până la sfârșitul acestui an, vor trebui îndeplinite 21 de obiective, jaloane, cum se numesc în termeni europeni. Un lucru care nu este simplu și de care va depinde finanțarea în continuare a programului. Până la jumătatea anului viitor, vor trebui aprobate 20 de legi în Parlament. Până în septembrie 2022 ar trebui să vină în economie șase miliarde euro, iar până la viitoarele alegeri la termen, septembrie 2024, România mai are de primit încă 19,5 miliarde euro. Mai adăugăm noi, până la sfârșitul anului viitor, ar trebui să fie adoptată și o nouă lege a pensiilor.
Vă puteți imagina, în actuala atmosferă politică, posibilitatea de a fi adoptate atât de multe legi sau modificări ale legilor? Evident, nu. Deocamdată, arată AOAR, România nu are nimic. Nici sistem de management, nici audit, nici proceduri de control, nici sistemul de tehnologia informației implementat, nici, nici, nici...În schimb, are o clasă politică dornică să guverneze nimicul. Fără reforme, fără schimbări, doar cu gândul la alegerile viitoare.