Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: Efectele crizei energetice mondiale în Croația

- Un important combinat de îngrășăminte chimice din Croația și-a suspendat producția din cauza scumpirii masive a prețului gazelor naturale;

- Eshkol Nevo, unul dintre cei mai apreciați scriitori israelieni contemporani, a vorbit în Bulgaria despre rolul esențial al societății civile în protejarea democrației și combaterea corupției;

- Macedonia încearcă să-și pună în valoare imensul potențial turistic prin intermediul artei cinematografice.

Combinatul de îngrășăminte chimice Petrokemija din Croația a fost nevoit să-și întrerupă activitatea timp de o lună din cauza creșterii accentuate a prețului mondial pentru gaze naturale. Activitatea a fost oprită prima oară în septembrie, apoi de la începutul lunii octombrie și a fost reluată, la un nivel minim, abia în urmă cu câteva zile, precizează publicația Telegram.

Combinatul Petrokemija, una dintre cele mai mari unități industriale din Croația, are o capacitate anuală de producție de 1,35 milioane de tone de fertilizatori minerali și folosește ca materii prime gaze naturale, azot și oxigen. Gazele naturale reprezintă 80% din costurile de producție ale combinatului, în condițiile în care, la nivel mondial, prețul gazelor a crescut de 4-5 ori față de nivelul obișnuit, precizează publicația, care amintește că și producătorul norvegian de îngrășăminte Yare, a fost nevoit să-și suspende temporar și apoi să-și reducă producția din același motiv.

Creșterea prețurilor se datorează cererii mari, în condițiile în care iarna trecută a fost friguroasă și a golit rezervele europene, dar și ofertei sub așteptări. Mai mulți analiști estimează că Rusia încearcă să facă presiuni asupra Europei prevalându-se de întârzierea obținerii autorizațiilor necesare de funcționare pentru conducta Nord Stream2, care a fost deja finalizată în luna septembrie.

Cu toate acestea criza pare să se atenueze treptat în ultimele zile, în condițiile în care gigantul rus Gazprom a anunțat marți că a început să reia livrările către Europa prin conducta Nord Stream2, mai precizează publicația amintită.

 

Bulgaria: ”Democrația cere sacrificii”

Eshkol Nevo, unul dintre cei mai apreciați scriitori israelieni contemporani, a fost prezent recent la Sofia pentru lansarea romanului său ”Trei etaje”, care cunoaște deja un succes internațional remarcabil, mai ales în Italia, după ce ecranizarea realizată de regizorul Nanni Moretti a câștigat trofeul Palme d’Or de la Cannes, transmite publicația Capital. Romanul a câștigat premiul Wizo în Franța și se bucură de cronici favorabile în întreaga lume.

La Sofia însă Eshkol Nevo a vorbit mai mult despre realizările sale ca activist pentru drepturile omului și ca opozant al fostului premier Benjamin Netanyahu. De altfel, de îndată ce a sosit la Sofia, toți bulgarii cu care s-a întâlnit s-au arătat foarte interesați de modul în care israelienii au reșit să scape de corupția la nivel înalt și de șirul nesfârșit al alegerilor fără rezultat concludent, o situație politică pe care Bulgaria o cunoaște de mai multe luni.

”Adevărul este că democrația cere sacrificii. Ieșeam în stradă la proteste în fiecare seară împreună cu fiica mea.  Am sacrificat mult timp și am pierdut mulți cititori. Dar sunt momente în care este nevoie să ieși și să spui Nu! Cine vrea schimbare trebuie să plătească prețul ”, le-a transmis el bulgarilor.

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. Este fiul lui Levi Eshkol , prim ministru al Israelului în perioada 1963-1969. Coordonează cea mai mare școală privată de scriere creativă din Israel și este considerat mentorul unei generații de scriitori în formare. Toate romanele sale sunt bestselleruri în țara natală, iar două dintre ele, Simetria dorințelor și Trei etaje au fost dramatizate. A primit medalia de platină și medalia de aur ale Asociației Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008) și alte distincții.  

 

 

Macedonia: Cum pot contribui cineaștii la dezvoltarea turismului

La Skopje a avut loc recent forumul cu tema ”Turismul prin lentile” în cadrul căreia reprezentanți ai industriei cinematografice și autorități locale și centrale au încercat să găsească căile prin care potențialul turistic al Macedoniei să fie fructificat la potențialul maxim prin intermediul filmului, transmite publicația Vecer.

Regina Ikonomova, coordonator pentru turism în cadrul Centrului de dezvoltare a regiunii Skopje și realizator al documentarului "Pearl Boat", cineaștii Bogdan Joncevski , Katerina Vasilevska și Jasminka Popovska au vorbit despre rolul pe care filmele îl pot avea în atragerea turiștilor atât din țară cât și din străinătate în condițiile în care Macedonia dispune de obiective turistice deosebit de spectaculoase dar foarte puțin cunoscute atât pe plan intern cât și internațional.

Participanții au dat ca exemplu filmul ”Salcia”, realizat de Milcho Manchevski, care prezintă regiunea Prilep și care recent a fost selectat în secțiunea finală a concursului european Best Film Location in Europe de către Rețeaua europeană de Filme (EUFCN).

Două noi dezbateri pe aceeași temă, la care vor fi invitați noi responsabili din administrația locală și centrală, vor avea loc în zilele următoare.

 

Serbia: Djokovic, un nou record în istoria ATP

După victoria din finala turneului ATP Masters 1.000 care a avut loc recent  la Paris,  Novak Djokovic a ajuns la un total de 37 de titluri în turneele Masters Series, ceea ce reprezintă un nou record în istoria ATP, transmite publicația n1info.com.

În vârstă de 34 ani, sârbul este deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem cucerite în circuitul profesionist (20), la egalitate cu elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal. El a ratat însă şansa de a deveni anul acesta primul jucător (după Rod Laver în 1969) care câştigă patru titluri majore într-un singur sezon, după ce a fost învins în finala US Open (30 august - 12 septembrie).

Djokovic, numărul 1 mondial, s-a confruntat cu probleme la recentele Jocuri Olimpice de la Tokyo, unde venise cu obiective mari, dar a plecat în final fără nicio medalie, dar şi cu o accidentare la umăr.

"Am închis un capitol. Nu mai am regrete. Nu o să-mi petrec restul zilelor gândindu-mă că nu am realizat Marele Şlem anul acesta. Sunt uşurat că turneele de Mare Şlem din acest sezon au trecut, pentru că am simţit o presiune fenomenală, ca niciodată până acum. A fost o experienţă interesantă şi sunt mai multe lucruri pozitive de reţinut decât negative. Am închis o pagină şi mi-am asigurat locul 1 mondial la final de sezon. Am fost concentrat şi am reuşit", a spus Djokovic.

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Emma Furcic - Croația

Lili Mladenova - Bulgaria

Viktorija Hristovska – Macedonia de Nord

Sandra Bondzic - Serbia

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista Presei Europa Plus din 12 noiembrie 2021