Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În ciuda aparențelor, Australia e pregătită să renunțe la industria carboniferă

Guvernul Australiei, o țară a cărei economie se bazează în mare măsură pe cărbune, nu este de acord să renunțe prea curând la acest combustibil.  Cu toate acestea, comunitățile locale din zonele miniere par pregătite să facă marele pas și să renunțe la acest combustibil fosil extrem de poluant, după cum transmite corespondentul AFP din Newcastle.

Prima mină de cărbune din Australia a fost descoperită de niște prizonieri evadați acum 230 de ani, în apropierea orașului Newcastle, pe litoralul de sud-est al țării.

Din acel moment și până azi economia Australiei este strâns legată de cărbune, unul din cei mai poluanți combustibili fosili de pe Pământ.

Este o industrie de miliarde de dolari, iar Newcastle este cel mai mare port din lume din care se exportă cărbuni.

Nathan Clement s-a născut și a crescut în orașul vecin Singleton, pe care îl numește “inima exploatării cărbunelui”:

“Nu spun că nu mai există nimic pentru noi în afară de carbune, dar înseamnă mult. Fratele meu mai mare a lucrat într-o mină, tatăl meu a lucrat și el toată viața în mină. Când mi-a venit și mie rândul, era normal să lucrez tot în domeniu”, explică tânărul de 26 de ani, care de 7 ani este electrician minier.

În jurul orașului Singleton și a văii Hunter, este evident ce rol important joacă în economie acest sector.

Praful din minele deschise se ridică deasupra pădurii, în timp ce pe mare, o flotă de nave se pregătește să plece spre China, India, Japonia sau Corea de Sud, având la bord tone de cărbune.

Iar guvernul australian speră că nimic nu se va schimba.

Muncitorii s-au resemnat

Recent, în cadrul conferinței privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow, zeci de țări au acceptat să renunțe progresiv la acest combustibil.  Însă Australia, ca de altfel și alte țări, n-a vrut să se alăture acestei inițiative.

“Noi nu ne vom închide minele de cărbuni și nici termocentralele”, a insistat ministrul pentru resurse australian, Keith Pitt.

Pentru a-și susține poziția, el a evidențiat în special calitatea cărbunelui australian, precum și cele 300.000 de locuri de muncă pe care le presupune acest sector.

Dar spre deosebire de conducătorii lor, oamenii care muncesc în minele din Singleton și din valea Hunter se împacă încet încet cu ideea dispariției acestui industrii.

“Tot timpul am avut nevoie să muncesc, să am un loc de muncă, a declarat M.Clement, însă e un proces inevitabil”.

El s-a împăcat treptat cu ideea că nu va urma cariera tatălui său, ce va ieși anul viitor la pensie, când cea mai veche mină deschisă de cărbune din Australia, Muswellbrook, se va închide după 115 ani de exploatare.

”Să vorbim despre viitorul acestei industrii nu mai este atât de tabu ca în anii trecuți, căci oamenii sunt din ce în ce mai temători, după catastrofele care au lovit țara în ultimul timp... Pe mulți oameni i-am văzut schimbați după ce au ars pădurile prin 2019 - 2020”, își amintește el.

Mulți politicieni din partidul conservator al prim-ministrului Scott Morrison sunt strâns legați de industria minieră.

Unii rămân optimiști

Totuși, marile companii miniere încep să se dezintegreze, după exemplul companiilor BHP și Rio Tinto care își pregătesc ieșirea de pe piață prin vânzarea masivă de acțiuni.

Cifrele oficiale arată că numărul persoanelor care lucrează direct în această industire, este de 44.600, adică mai puțin din jumătatea australienilor angajați la McDonald’s.

Unii se tem că salariile mari ale unora vor dispărea curând.

Alții, în schimb, preferă să rămână optimiști, mergând pe ideea “inovației”, precum Sam Mella de la Beyond Zero Emissions, un grup de acțiune care se ocupă cu ”diversificarea” companiilor.

Ei mizează pe faptul că infrastructurile, cum ar fi porturile, rețelele feroviare, universitățile și instituțiile de cercetare sunt un avantaj important pentru regiune.

“Noi ne bazăm pe această moștenire fantastică”, afirmă ei, sperând ca “în zona Hunter să înceapă o nouă etapă a economiei post-carbon”.

Dar până la ora actuală, nu există vreo soluție minune, vreo tehnologie sau vreun proiect unic, care să permită salvarea regiunii sau care să înlocuiască puterea cărbunelui.

Problema este dacă toți angajații precum M. Clement vor putea fi transferați rapid.

“Mi-e teamă că dacă pe piață nu va mai fi nevoie de noi, atunci nu vom mai avea ce să facem și ne vom pierde locul de muncă”, menționează electricianul.

 

Traducere de Elena Neguș, după articolul publicat de France 24