O taxă. Sau un impozit. De solidaritate. A cui cu cine?

Mai întâi, câteva chestiuni de principiu. Taxa reprezintă o sumă plătită pentru un serviciu prestat, în timp ce impozitul înseamnă o sumă plătită în mod obligatoriu, fără contraprestație, către guvernul central. Aceasta este definiția sumară pe care o dau economiștii taxelor și impozitelor și din acest punct de vedere denumirea corectă ar trebui să fie impozit pentru solidaritate și nu taxă.

Apoi, întrebarea care se pune este: solidaritatea cui cu cine? Unui sector privat performant, eficient, care produce valoare adăugată și reușește prin management să obțină rezultate bune în condiții de concurență i se cere să fie solidar cu un aparat guvernamental nereformat, cu alocări bugetare orientate spre cheltuieli curente și prea puțin către investiții, cu pensiile speciale definite prin lipsa de contributivitate și printr-o clauză de ieșire la pensie la vârste fragede. Vorbind direct, un mediu concurențial și performant ar trebui să fie solidar cu un sistem care se opune reformelor și care nu ratează nicio ocazie pentru a-și adăuga privilegii mai mici sau mai mari.

Pe de altă parte, un impozit sau o taxă de solidaritate, oricum se va numi, dacă se va introduce, va fi total atipică și în afara sistemului fiscal. În sensul că aplicarea unui impozit pe cifra de afaceri pentru companii cu venituri mari nu este un mod obișnuit de taxare. El a mai fost aplicat în contextul crizei din anii 2008-2009 de către Ungaria, pentru un număr limitat de sectoare economice, și de Polonia, care a introdus un impozit pe activele bancare.

Desigur, România este deja atipică prin felul în care aplică impozitarea companiilor. Adică, aproape 80% din firme plătesc un impozit pe cifra de afaceri, fapt total neobișnuit, pentru că acest tip de fiscalizare este potrivită pentru microîntreprinderi și nu pentru opt din zece firme care lucrează în economia românească.

Impozitul pe solidaritate poate fi văzut foarte simplu. Ce contează pentru o companie care încasează 100 milioane de euro să plătească în plus un milion la stat? Este o abordare de tip PSD, împachetată frumos în ideea că oricum capitalul este impozitat prea puțin în România. La care se adaugă și vechile ingrediente de tipul „companiile străine oricum nu plătesc impozitele în țară”, „scot banii afară” și așa mai departe. În aceste condiții, ce mai contează plata unui milion de euro în plus?

Dar, există și o gândire liberală care ar trebui să facă un calcul simplu. Pentru ușurință, să plecăm de la ideea că o companie realizează o cifră de afaceri de 100 milioane de euro, obține o rată a profitului rezonabilă, de 10%, deci 10 milioane euro. Din profitul realizat se plătește un impozit de 16%, adică 1,6 milioane euro. Dacă adăugăm impozitul de solidaritate, de un milion euro, rezultă că practic în cazul acestei firme, impozitul pe profit crește de la 16% la 26%. Așadar, așa-numita taxă de solidaritate urcă nivelul de impozitare al companiilor.

Ieri, Camera de Comerț Americană, AmCham, a atras atenția că o aplicare a unui impozit de acest tip, de solidaritate, ar veni într-un moment complicat. Este o criză a prețurilor energetice, tensiunile pe piața forței de muncă se accentuează, iar în acest context introducerea „peste noapte” a unui nou impozit este inoportună. Astfel, reprezentanții AmCham fac apel la abandonarea ideii adoptării unei taxe de acest tip. Poziția Camerei de Comerț este binevenită. Dar, vor ține cont politicienii coaliției guvernamentale de argumentele mediului de afaceri