9,4%

În plus, chiar și în momentul în care PSD a preluat Ministerul Muncii, noul ministru și-a propus să renegocieze această prevedere. Numai că o eventuală renegociere a PNRR se poate face doar în cazul unor circumstanțe obiective și cu totul speciale, a declarat chiar ieri, șefa reprezentanței Comisiei Europene la București într-un interviu pentru agenția de presă news.ro.

De ce este nevoie de plafoane bugetare? Este prea mică alocarea de 9,4% din PIB pentru pensii? Trebuie spus că la nivel european există o legislație specifică privind stabilirea unor plafoane bugetare. Administrarea cheltuielilor publice a devenit mult mai importantă o dată cu criza economică din anii 2008-2010.

Atunci, Comisia Europeană a impus statelor membre un așa-numit pachet legislativ fiscal care, printre altele, includea și stabilirea unor plafoane pentru cheltuielile bugetare importante. Toate prevederile pachetului fiscal au fost preluate în legislațiile naționale.

Să ne aducem aminte că, începând cu anul 2008, Uniunea Europeană s-a confruntat, timp de câțiva ani, cu o dură criză economică manifestată prin scăderea economiilor și creșterea deficitelor bugetare și a datoriilor suverane.

Totodată, în unele state europene, criza a fost accentuată și de cheltuielile publice generoase efectuate înainte de criză, în unele cazuri, inadecvate față de nivelul veniturilor și de structura economiei. În aceste condiții, Uniunea Europeană a reacționat printr-un set de reguli care să încerce să preîntâmpine situațiile de criză bugetară. Astfel, toate statele europene au adoptat în legislația fiscal-bugetară prevederi de administrare precaută a veniturilor bugetului.

O plafonare necesară

Concret, Franța are o lege a programării finanțelor publice care instituie, pe o perioadă de trei ani, plafoane și reguli privind cheltuielile publice, precum, de exemplu, faptul că marile capitole de cheltuieli bugetare pot crește, de la un an la altul, cel mult cu rata inflației. După cum se exprimă unii economiști, legea programării finanțelor publice franceze este un fel de „menaj în trei”, în sensul că obligă guvernul și Parlamentul să găsească un echilibru între finanțele statului, finanțele publice locale și cheltuielile sociale.

În România, sunt aproape ignorate din discuțiile publice plafoanele introduse prin lege și atașate bugetului de stat. Astfel, legea stabilește cifre și procentaje din PIB, în fapt, plafoane pentru deficitul bugetar, pentru cheltuielile de personal, pentru datoria publică, dar și referitoare la nivelul împrumuturilor care pot fi realizate de administrațiile locale și defalcate în funcție de mărimea localității. De asemenea, există și un plafon al garanțiilor anuale acordate de stat.

Deci, administrația funcționează „încorsetată” de plafoane, ceea ce nu este un lucru rău, pentru că acestea pot să limiteze excesele. De altfel, alocarea pentru pensii a 9,4% din PIB este reflexul politicilor fiscal-bugetare. Pe de o parte, resursele statului sunt, evident, limitate. Pe de altă parte, negocierea PNRR a venit tocmai în momentul în care România avea o lege populistă care cerea creșterea punctului de pensie cu 40%, o măsură nesustenabilă care a fost contestată nu doar de analizele Comisiei Europene, ci și de cele ale agențiilor de rating.

De aceea, „anvelopa” cheltuielilor publice cu pensiile inclusă în PNRR este utilă. Este o „frână” pentru tentația de a crește pensiile fără să se țină cont de economie, ci de rațiunile politice. Guvernele au un mijloc simplu de a avea la dispoziție mai mulți bani pentru pensie și anume creșterea PIB, adică creșterea economică.