Adevărul despre greva din transportul bucureștean

Dacă nu ar fi fost greva de la STB, nu ne-am fi adus aminte, pe de o parte, că algoritmul politic se aplică în tot și în toate, că nu există instituție până la care împărțeala politică să nu ajungă și, pe de altă parte, ne-a reamintit coabitarea nesănătoasă dintre partidele politice și sindicate.

Situația financiară a societății de transport bucureștene este deplorabilă. În anul 2019, conform bugetului firmei, veniturile încasate din tichete de călătorie, adică din activitatea de bază erau de numai 148 milioane de lei. Așa-zisele compensații, care de fapt sunt subvenții plătite de Primăria Capitalei, ajung la 987 milioane de lei. Adică, de peste șase ori mai mult decât sumele încasate din vânzările de bilete către călători. Anul trecut, situația s-a îmbunătățit puțin, în sensul că încasările din bilete au fost ceva mai mari, 152 milioane lei, iar subvențiile mai mici, respectiv 887 milioane lei. Este un progres, dar minor.

Doar aceste cifre ne arată că la compania de transport din București este nevoie de o serie de măsuri de restructurare. Evident, se va spune că nicio companie de transport, care prestează un serviciu public, nu poate fi echilibrată din punct de vedere financiar. Adică, nu poate obține profit. Dar, o companie care primește bani de la bugetul local își poate asuma indicatori de performanță.

Adevăratul impuls al grevei spontane a fost intenția directorului general al companiei de a începe un proces de restructurare. De exemplu, există planul de a externaliza o serie de servicii ale companiei, precum spălarea vehiculelor, paza, controlul călătorilor, vânzările de bilete și abonamente sau mentenanța mijloacelor de transport. Sindicatele au ripostat afirmând că toate aceste activități ar urma să fie externalizate în favoarea unor firme de partid. Să fim sinceri, acest lucru nu ar fi imposibil.

Dar, intenția de a externaliza poate fi o bună soluție economică. Nu putem, însă, judeca dacă o externalizare de acest tip ar fi profitabilă pentru compania de transport. Dacă, externalizarea este însoțită de o reducere a costurilor, inclusiv de o scădere a personalului, atunci restructurarea activității are sens. Dacă, însă, externalizarea se face cu scopul de a oferi unor firme prietene niște contracte, restructurarea are toate șansele să eșueze.

Pentru a înțelege dacă procesul de restructurare este serios ar fi nevoie de mai multe informații: un plan de lucru care să arate care sunt câștigurile realizate prin programele de externalizare și care sunt costurile sociale, respectiv salariații care vor trebui disponibilizați. Este logic că dacă activități precum spălarea parcului de transport, controlul călătorilor și vânzarea de bilete nu se mai fac de către companie, atunci angajații care prestau aceste activități vor fi disponibilizați sau, eventual, vor fi transferați, o parte dintre ei, către firmele care execută serviciile. Totodată, au apărut acuzații că unii angajați au furat carburanți și piese de schimb. Ce vor sindicatele? Salarii mai mari și condiții mai bune de muncă.

Greva a scos la iveală o parte din situația dificilă în care se află societatea de transport. Bucureștenii știu acum mai clar cât plătesc și cât primesc în contul transportului public. Dar, greva s-a terminat, problemele rămân.