Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Excluderea din ”Swift”, echivalentul financiar al bombei nucleare? Nu tocmai. Și nu doar pentru ținta vizată...

banca_rusia.png

Sediul din Moscova al Sberbank, cea mai mare bancă de credit din Rusia, 25 septembrie 2020
Sursa imaginii: 
© Natalia Kolesnikova, AFP via France24

Excluderea din rețeaua financiară internațională Swift este un fel de ”cartonaș roșu” pe care liderii occidentali vor să i-l arate lui Vladimir Putin. Numai că această sancțiune, considerată în lumea financiară un fel de echivalent al bombei nucleare, poate avea efecte majore, ca și o bombă nucleară, nu doar asupra țintei vizate.

O analiză publicată pe site-ul France24 amintește că SWIFT este acronimul pentru "Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication", o companie privată cu sediul în Belgia, înființată în 1973, care a construit în timp o uriașă rețea de mesagerie ultra-securizată destinată operațiunilor financiare mari.

”Swift este un intermediar informatic care nu efectuează direct transferuri de fonduri, ci care centralizează ordinele de virament înte clienții diferitelor bănci. Este un instrument util, de fapt esențial, pentru facilitarea și securizarea marilor tranzacții”, explică Yamina Fourneyron, profesoară de științe economice la Universitatea din Lorena.

Această rețea include 11 000 de instituții bancare din 200 de țări și deci joacă un rol major în finanțele internaționale. Numai în 2021 prin această rețea au fost transmise cca 10,6 miliarde de ordine de plată de pe toate meridianele lumii.

Din punct de vedere tehnic nimic nu poate împiedica excluderea celor aproximativ 300 de bănci și instituții financiare rusești din această rețea. Dar pentru asta liderii occidentali ar trebui în primul rând să facă presiuni pentru a convinge cel puțin 13 din cei 25 de membri ai Consiliului de Administrație al Swift să ia această decizie.

 

Despre consecințele ”devastatoare”

Sancțiunea, prezentată de Statele Unite drept ”o armă nucleară” financiară, nu ar fi o premieră. Ea a fost deja aplicată Coreei de Nord, după exercițiile militare cu rachete din 2017, apoi Iranului, în perioada 2012-2016 și apoi din nou din 2018. A fost pusă în discuție și în cazul Rusiei, după agresiunea din Crimeea, din 2014.

Potrivit unei note a Carnegie Moscow Center,consecințele excluderii băncilor rusești ar fi ”devastatoare pe termen scurt”. ”După deconectarea băncilor iraniene de la sistemul Swift, țara a pierdut mai mult de jumătate din veniturile realizate din exporturile de petrol și cca 30% din comerțul său exterior”, mai precizează sursa citată.

Pentru a atenua efectele unei astfel de sancțiuni, băncile rusești s-ar putea folosi de un sistem alternativ de mesagerie securizată, SPFS, sistem lansat în 2014 de Banca Națională a Rusiei, după amenințările cu excluderea din Swift. Problema SPFS este însă că acest sistem alternativ nu este folosit decât de cca 20 de bănci internaționale.

”Excluderea din Swift va complica fără îndoială viața companiilor rusești, dar, ținând cont de rapiditatea cu care apar diferitele inovații tehnologice, inclusiv în domeniul financiar, astfel de alternative ar putea apărea oricând, din India sau din China de exemplu”, explică Yamina Fourneyron.

O armă cu două tăișuri

De fapt excluderea Rusiei ar putea încuraja Kremlinul să-și dezvolte această rețea alternativă, pe care de atfel are de gând să o integreze cu cea echivalentă a chinezilor, CIPS (Cross-Border Inter-Bank Payments System)

Obiectivul celor două puteri mondiale este să atragă într-o eventuală astfel de rețea țările emergente, precum India sau Iranul pentru a nu mai depinde de instituțiile financiare americane.

Revenind la sancțiunea ”nucleară”, nu trebuie uitat că aceasta  ar pune în dificultate numeroase companii europene și mai ales franceze, cum ar fi TotalEnergies sau Société Générale, care au activități foarte importante în Rusia. De altfel Franța este al doilea cel mai mare investitor străin în Rusia și cel mai important angajator, cu cca 160 000 de salariați.

”Apoi ar fi o mare problemă la plata gazelor rusești livrate în Europa. Pentru a plăti furnizorii ruși europenii ar trebui să recurgă de asemenea la rețele alternative, ceea ce ar mări și mai mult costurile, deja foarte mari”, subliniază Yamina Fourneyron.

Excluderea din sistemul Swift a băncilor rusești ar fi deci o armă cu două tăișuri. Dezastruoasă pentru economia Rusiei, ea s-ar putea întoarce împotriva occidentalilor, iar Statele Unite se vor gândi fără îndoială de două ori înainte de a o aplica.