"Mai puneți o haină pe voi", de la Ceaușescu la societățile democratice

O raționalizare „la sânge” a produselor alimentare, o penurie acută de carburanți, o reducere dură a importurilor și o concentrare exagerată asupra exporturilor au dus la situația în care se aflau cetățenii români înainte de anul 1989. Respectiv, aprovizionarea cu alimente era deficitară, în perioada iernii, locuințele din cartierele marilor orașe nu primeau căldură și apă caldă suficiente, iar îmbrăcămintea și încălțămintea erau pe cale de dispariție din magazine.

În contextul unei Românii „cenușii”, aflată tot timpul într-o criză a ofertei de produse, îndemnul lui Nicolae Ceaușescu ca populația să se mai îmbrace cu o haină atunci când este prea frig în casă a fost suprema sfidare a crizei prin care trecea economia și societatea românească.

Atunci, înainte de anul 1989, cetățenii României nu puteau înțelege motivele pentru care ar fi trebuit să mai pună, în casă fiind, o haină pe ei, în afară, bineînțeles, de cele foarte practice de a se încălzi. Dar, sacrificiul pe care îl cerea conducerea politică a României nu era asumat de cetățeni, criza fiind pusă pe seama deciziilor politice aberante.

După 33 de ani

33 de ani mai târziu, în plină criză energetică, o companie germană le-a trimis consumatorilor o pereche de ciorapi groși pentru a se încălzi, iar un alt furnizor de energie electrică le-a oferit clienților câteva sfaturi pentru a economisi energie, printre care și să ia în brațe animalul de companie pentru a-i ajuta să se încălzească. Este un fel de variantă ceaușistă a expresiei „mai puneți o haină pe voi”, dar într-un cu totul alt context.

Mai exact, într-o economie liberă, lovită rapid de o criză a prețurilor la gaze naturale și energie electrică, ideea de a îndemna populația să mai îmbrace o haină pentru a scăpa de frigul din casă ar putea fi dezirabilă.

În fine, ieri, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a explicat că o reducere a temperaturii cu un grad în locuințele europenilor, ar aduce o economie de materii prime energetice importate din Rusia.

Chiar dacă toate aceste sfaturi pot părea desprinse din epoca socialistă, adevărul este că lucrurile nu seamănă deloc. Înainte de anul 1989, în România, raționalizarea consumului intern era politică de stat. Acum, Europa traversează o criză a prețurilor materiilor prime energetice, iar acest lucru îi face pe politicieni și pe șefii companiilor să aducă în discuție chiar și măsuri care pot fi o atingere a zonei de confort a cetățenilor. Atunci, în comunism, nu exista nicio motivație a consumatorilor pentru eficiență. Acum, când războiul este la granițele Uniunii Europene, statele și consumatorii trebuie să facă sacrificii pentru a scăpa de dependența de Rusia în materie de aprovizionare cu gaze naturale.

Esența problemei este alta. Manualele de economie nu prea sofisiticate ne învață un lucru simplu: cu cât o marfă este mai scumpă, cu atât consumatorii vor fi mai prudenți să o cumpere. O marfă scumpă îi obligă pe consumatori să o utilizeze mai eficient, să facă economie, dacă se poate, și eventual să găsească un produs care să substituie marfa scumpă.

Aceasta este situația și în ceea ce privește scumpirea gazului natural și a energiei electrice. Abia acum, consumatorii își pun problema economisirii și chiar a utilizării eficiente a gazelor și energiei electrice. Consumatorii casnici sunt interesați de soluții pentru eficiența energetică.

Firmele încep să pună în aplicare planuri de investiții care să le ofere posibilitatea să producă o parte din energia pe care o consumă.

Adevărul spus clar este că o criză a prețului îi obligă pe consumatori să eficientizeze utilizarea resurselor. Acesta este un adevăr care nu jignește pe nimeni și care nu aduce o întoarcere în timp. Este o realitate de care consumatorii vor fi obligați să țină cont.