
Economie
Portul Constanța, pus la grea încercare de transporturile ce nu mai pot ajunge în porturile ucrainiene
ap22073856079456.jpg

După începerea războiului din Ucraina, care a scos practic din circulație marile porturi ucrainiene, Constanța a devenit o soluție de rezervă. Portul românesc a simțit afluxul crescut de ambarcațiuni încă din primele zile ale invaziei ruse. Este vorba despre navele comerciale care ar fi trebuit să acosteze la Odesa, Mariupol sau Berdiansk, notează Liberation.
„În afară de medicamente, nu mai sosesc atâtea mărfuri. Principala provocare acum este găsirea unei modalități de a permite Ucrainei să exporte”, explică Daniel Sternberg, director comercial al unuia dintre operatorii portuari. Kievul și Bucureștiul sunt în discuții pentru a redirecționa exporturile de cereale de la Odesa către Constanța, aflată la 300 de kilometri mai la sud. Pentru a face acest lucru ar trebui să fie transportate în Delta Dunării, care marchează granița cu România, și să urce fluviul cu barja iar apoi Canalul Mării Negre până în port. „Trebuie să vă amintiți că Odesa și Mariupol, și Taganrog pe partea rusă, au fost principalele porturi din care au plecat cerealele către lumea arabă, subliniază Liviu-Iulius Rusu, un fost mic armator citat de jurnaliștii de la Liberation. Acest lucru ne poate da o idee despre provocarea care urmează, adaugă el.
Au sosit primele încărcături de cereale, iar operatorii portuari încă își bat capul pentru a găsi o soluție de durată. „Compania noastră va încerca să aducă produse metalurgice ucrainene pentru a le exporta, dar este mai complicat pentru cereale”, spune Daniel Sternberg. Silozurile sunt adesea saturate, iar în sezonul de recoltare, portul funcționează deja la capacitate maximă cu producție românească. „Kievul menționează un obiectiv de export de 7 milioane de tone, modest în comparație cu capacitățile totale ucrainene, dar care s-ar adăuga celor 25 de milioane de tone de cereale gestionate deja în fiecare an de Constanța”.
Portul are „o istorie îndelungată de export de cereale”, după cum îi place să își amintească și lui Adrian Mihalcioiu, președintele sindicatului marinarilor din România și inspector la Federația Internațională a Muncitorilor din Transporturi (ITF). De la inceputul războiui, traficul a crescut cu 20 până la 30%”, estimează oficialul citat de Liberation.