Agricultura, comparație Franța-România: deficite, ferme fără legătură cu piața, venituri reduse, dependență de importuri

Modelul alimentar înseamnă un întreg complex care poate fi descris cel mai simplu după denumirea unei strategii europene numită „De la fermă la furculiță”, adică din curtea agricultorului până în farfuria consumatorului.

De fapt, studiul organizației franceze pleacă de la câteva întrebări care se potrivesc „ca o mănușă” și pentru societatea românească. Iată-le: la ce riscuri sunt supuse sistemele alimentare? Cât de solide sunt lanțurile alimentare? Cum se poate construi un nou model alimentar, mai rezistent, mai echilibrat, mai performant?

Nu sunt întrebări pe care le auzim foarte des și în România? Fără îndoială.

Analiza pleacă de la câteva date privitoare la vulnerabilitățile modelului alimentar francez. Franța înregistra un deficit comercial la legume și fructe de 4,6 miliarde euro, în anul 2020, în timp de în urmă cu 20 de ani deficitul era de numai 1,5 miliarde euro. Și România are un deficit comercial în creștere la produse agroalimentare.

În Franța, în ultimii 70 de ani, suprafața agricolă s-a înjumătățit. România, în schimb, are un nivel ridicat de fărâmițare a proprietății terenurilor agricole.

20% din exploatațiile agricole franceze aveau pierderi sau venituri zero. Ceea ce arată că lipsa de performanță a micilor gospodării agricole românești are corespondent și în spațiul rural francez.

Din 100 de euro cheltuiți de către o gospodărie pentru alimente, doar 6,5 euro ajung la producătorii agricoli

Aceste cifre ne aduc aminte de discuțiile din România legate de împărțirea inegală a veniturilor pe lanțul alimentar.

În Franța, în noiembrie 2021, față de anul precedent, prețul inputurilor a crescut cu 19%, iar cel al îngrășămintelor chimice cu 80%. Creșterile de prețuri sunt valabile, evident, și în România.

Agricultura franceză, la fel cu cea autohtonă, suferă de lipsă de forță de muncă și de o îmbătrânire a celei care lucrează acum. De exemplu, peste patru ani, unul din doi agricultori francezi va ieși la pensie.

În Franța, prețul terenului agricol a crescut, în ultimii 20 de ani, cu 50%, iar creșterea medie a suprafeței fermelor agricole a fost cu 25%. În fine, 74% din fertilizanți și 76% din utilajele agricole vin din import.

Analiza arată nivelul de autonomie al producției agroalimentare. Concret, 60% din consumul național este realizat din produse agroalimentare brute sau procesate în Franța. Potențialul agriculturii și industriei alimentare este, însă, mult mai mare, respectiv cele două sectoare ar putea să producă 108% din consumul național francez. La fel ca și în România, unde auzim foarte des despre potențialul extraordinar al agriculturii, un potențial care însă este departe de a fi atins.

În Franța, situația este diferită. Produsele agricole au o autonomie de numai 43%, iar cele procesate au un nivel de autosuficiență a consumului de 72%. Cât ar putea să producă Franța? 98% la produse agricole și 114% în ceea ce privește produsele procesate.

Mai departe, analiza arată filierele alimentare cele mai vulnerabile, care produc cel mai puțin în Franța, și lanțurile alimentare cele mai performante. Astfel, culturile de cereale și plante oleaginoase, precum și producerea de legume și fructe sunt domeniile care acoperă cel mai puțin consumul din producția locală.

Performanțele sunt în domeniul procesării, fie că este vorba despre produse de panificație, produse din legume și fructe, din lapte sau produse procesate din carne de porc, pui sau vită.

În concluzie, studiul arată că, pentru a rezista și a se moderniza, modelul alimentar are nevoie să fie mai local, mai bine distribuit, mai diversificat și mai circular. De la aceste obiective poate fi gândit și îmbunătățit și modelul agroalimentar românesc.