Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ungaria: Extinderea plafonării prețurilor naște controverse

mol_benzinarie.png

Benzinarie, statie GPL
Sursa imaginii: 
Facebook / Mol

Guvernul ungar prelungește pentru a treia oară plafonarea prețului carburanților. Reprezentanții benzinăriilor protestează, guvernul spune că măsura are mai multe avantaje decât dezavantaje.

 

Premierul Viktor Orban a anunțat miercuri, după ședința de guvern că va prelungi până pe 1 iulie plafonarea prețului benzinei cu CO95 și a motorinei. Benzinăriile nu vor putea crește prețul acestor carburanți timp de două luni peste 480 de forinți, adică 6,5 lei. Prețul de piață ar fi în jur de 8 lei acum în Ungaria. Principala cauză a scumpirii carburanților este războiul din Ucraina, iar până ce războiul nu se va termina, prețurile vor continua să crească. De aceea guvernul aplică plafonarea, a spus Orban.

De la 1 februarie guvernul a plafonat și prețurile a 6 alimente de bază, la zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, pulpa de porc, piept de pui și lapte de vacă. Plafonarea va rămâne în vigoare și pentru acestea, tot până la 1 iulie.

Dacă comercianții de alimente se așteptau la anunțul privind prelungirea plafonării, Asociația Benzinăriilor Independente a reacționat tranșant: dacă nu vor primi compensații, 99% dintre micile benzinării vor închide la începutul lunii iunie. Aceasta pentru că anterior, guvernul a acordat subvenții acestora, dar ele vor expira la finele lunii mai. Asociația a numit decizia guvernului nesustenabilă și un nonsens.

Ministrul responsabil pentru cabinetul primului ministru, Gergely Gulyas a declarat la rândul său că guvernul consideră bună măsura plafonării prețului carburanților. A fost plafonat și prețul en-gros, benzinăriile mici au primit compensări, deci nu există pierderi pentru care acestea ar intra în faliment. Guvernul consideră că plafonarea are mai multe avantaje decât dezavantaje, iar țara are o multinațională petrolieră, MOL, deci totul e funcțional, a spus Gulyas.
Azi și directorul general al companiei petroliere MOL a comentat decizia plafonării prețurilor. Zsolt Hernadi a spus că aceasta nu se va putea susține mult timp, pentru că resursele se vor epuiza. El a notat că în 2022 prețurile la energie vor rămâne ridicate, iar plafonarea artificială a prețurilor nu este o soluție. Dacă această practică nu va înceta, atunci se va instala o penurie de carburanți pe piață, ceea ce va putea duce la tensiuni sociale, a spus Hernadi.
În ce măsură este convinsă populația ungară de justețea măsurilor guvernului, aflăm dintr-un sondaj recent. Din datele colectate la finele lunii martie, deci înainte de alegeri, reiese că partidele de guvernământ, Fidesz și creștin-democrații, sunt sprijiniți mai ales de masele needucate. În capitală, dintre persoanele cu 8 clase sau mai puțin, 59% s-au declarat votanți Fidesz, în timp ce dintre cei cu studii superioare, 21%. În orașele din provincie diferența este mai mare, 80% dintre cei cu 8 clase sau mai puțin votează cu Fidesz și 35% dintre cei cu studii superioare. În comune Fidesz e mai popular printre cei cu diplomă: aproape jumătate dintre oamenii cu studii superioare sprijină Fidesz.

 
Corespondentul RFI la Budapesta, Balasz Barabas