Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Piața de pe trotuar - o porțiune din România reală

cirese.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Au găsit un loc bun. Un loc cu „vad”, cum spun comercianții. Locul este exact între două treceri de pietoni care traversează bulevardele care se intersectează. Prima îi adună pe cei care coboară din tramvai, a doua face legătura cu un mare centru comercial, care se află chiar vizavi. Locul este tocmai bun, pentru că pe acolo trec în fiecare minut, într-un du-te vino urban, zeci de oameni. Potențiali cumpărători.

În stânga, la câțiva metri, este o mică florărie de cartier, în dreapta, foarte aproape, se află o covrigărie, care în câțiva ani a evoluat în patiserie, brutărie și cofetărie, „încastrată” la parterul unui bloc. Este un loc cu vad, fără îndoială.

Acolo, au așezat direct pe asfalt trei lăzi, două cu cireșe, alta de roșii. Cântarul electronic are locul lui, chiar pe bordura care face legătura dintre trotuar și un gard de sârmă înalt de jumătate de metru, care protejează în mai toate cartierele Bucureștiului niște spații verzi improvizate, nici părculețe, nici grădini. La câțiva metri mai departe, într-un cărucior de supermarket, stau, puse alandala, mai multe lădițe, din care marfa a fost vândută.

Sunt doi vânzători. Copilul, undeva la 12-13 ani, se ocupă de cireșe, femeia, mama lui, vinde roșii. Pe lăzile cu fructe vânzătorii au atașat o hârtie pe care, cu o caligrafie dezlânată, stă scris: „Cireșe de Vrancea”. Femeia s-a descălțat, servește clienții numai în ciorapi și este îmbrăcată cu o fustă lungă, până aproape de pământ. Atunci când femeia se agită să pună marfa repede pe cântar, fusta flutură în față și în spate și acoperă o parte din cireșele și din roșiile din lădițele așezate direct pe trotuar. Cumpărătorii de ocazie văd, dar pare că nu contează pentru ei.

”Șapte lei kilu'”

Azi, la vânzare stau femeia și copilul. Ieri, spre seară, în același loc, îl văzusem pe capul familiei. Avea un cărucior de supermarket, pe jumătate plin cu căpșuni și striga pentru a-i momi pe cumpărători: „șapte lei kilul”. Este un bărbat solid, cu o burtă impresionantă, neras și cu un tricou slinos pe el. Destul de neatrăgător pentru eventualii mușterii.

Astăzi, însă, este înainte de ora prânzului și se pare că femeia și copilul au succes. Cumpărătorii nu îi ocolesc, ba chiar la un moment dat se face și o coadă mică, vreo patru-cinci cumpărători care stau cuminți, încolonați unul după altul așteptând să fie serviți.

Cea mai apropiată piață este la o stație de tramvai, adică la vreo 10 minute de mers pe jos. Departe. Locul găsit de vânzătorii ambulanți are vad, marfa pare de calitate, iar doritorii nu sunt deranjați că lăzile stau direct pe trotuar.

Nu duc lipsă de cumpărători. Îi privesc mai cu atenție. Pensionari, îmbrăcați modest și asudați deja de căldura de afară, angajați cu salarii mici, neglijenți și parcă aflați în căutarea disperată a unui chilipir. Un singur cumpărător mă intrigă, un tânăr, ceva între corporatist și mic antreprenor, cumpără, ia punga de plastic cu cireșe, o pune în rucsac și pleacă pe trecerea de pietoni.

Un cumpărător pensionar are chef de glume, îi spune femeii pe un ton hâtru: „de unde sunt roșiile astea din Australia?”. Femeia, însă, este ocupată și îi dă răspunsul standard: „nu, domnule, sunt luate de la producători din Buzău”. Și ca să fie mai convingătoare bagă mâna în portmoneul pe care îl ține agățat la gât și scoate cartea de identitate. Dă să i-o arate omului din fața ei, dar, el o oprește. A glumit.

Între timp, o altă femeie îi recunoaște pe cei care vând. „Dumneavoastră nu ați fost aici și anul trecut?”, întreabă cu un soi de mândrie pentru memoria ei. Vânzătoarea confirmă scurt, dând din cap și își vede de treabă. Între timp, îl descopăr și pe capul familiei: este la vreo 20 de metri mai încolo, la umbra unui copac. Pare abia trezit din somn, amețit de lumina zilei, și-a ridicat tricoul și își mângâie burta impresionantă. Între timp, femeia care i-a recunoscut pe vânzători, fuge să își cumpere un covrig și apoi sare repede într-un tramvai.

Pandemia e departe, inflația, o necunoscută, războiul este o ficțiune, statul nu există. Canicula venită atât de devreme anul acesta a topit totul. Mai rămâne doar femeia din tramvai mâncând cu poftă din covrig strângând la piept cu grijă plasa cu cireșe și roșii cumpărate de la vânzătorii ambulanți. Și sentimentul acela ciudat că sunt în România reală.

 
Rubrica Economia Reală din 6 iunie 2022