50 de bani vs. două miliarde de lei sau despre cum „niciun prânz nu este gratuit”

O scădere cu 50 de bani a prețului pare nesemnificativă și orice calcule s-ar face raportate la un plin de benzină sau de motorină sumele economisite par ridicole. Într-adevăr, la cumpărarea a 40 de litri de benzină consumatorul plătește cu 20 de lei mai puțin decât prețul afișat.

Nu comentăm speculațiile care vorbesc despre faptul că firmele de distribuție ale produselor petroliere vor crește prețurile pentru a-și majora veniturile și pentru a recupera participarea financiară la schema de compensare.

Este greu de spus dacă prețurile vor crește artificial, dar, un avantaj al metodei aleasă de guvern este că piața liberă poate funcționa. Prețurile pot crește sau scădea, iar consumatorii au o imagine clară a felului în care evoluează piața. O eventuală plafonare a prețului ar fi indus în rândul consumatorilor ideea că prețurile impuse de guvern sunt chiar cele corecte, ceea ce ar fi fost fals. Ar fi fost un semnal greșit către publicul larg.

Desigur, 50 de bani înseamnă puțin pentru consumatorii care credeau că Executivul va adopta o reducere de preț mai consistentă. Problema este că toată atenția este concentrată asupra celor 50 de bani. Dar, mai este o cifră care trebuie luată în calcul și anume cea care arată efectele deciziei asupra bugetului de stat, locul de unde se plătesc toate costurile prilejuite de reducerea prețurilor combustibililor. Este vorba despre două miliarde de lei, cheltuieli estimate pentru aplicarea pe o perioadă de trei luni a măsurilor de reducere a prețurilor carburanților.

Să punem față în față 50 de bani cu două miliarde de lei. Evident, este o diferență vizibilă între cele două sume. Cei 50 de bani sunt nesemnificativi din punctul de vedere al consumatorului. Suma este mică, rizibilă pentru unii, și până la urmă, aproape nefolositoare pentru consumatorii români. În schimb, ceea ce pare inutil pentru șoferi este imens pentru bugetul de stat, pentru că două miliarde de lei nu sunt ușor de găsit.

Cele două cifre, diametral opuse, arată diferențele de viziune. Sunt multe situații în care cele două puncte de vedere nu se intersectează. Mai exact, foarte puțini consumatori văd efectele unei măsuri mai departe de interesele lor și de efectele pe care le au în mod direct asupra lor. Până la un punct este normal să se întâmple astfel, adică interesele personale să primeze. Dar, dacă nu se înțelege și cine plătește și cât plătește este posibil ca așteptările publicului să fie exagerat de mari.

Un proverb legat de educația economică spune că „nu există niciun prânz gratuit”. Este o vorbă adevărată, care arată că și ceea ce pare gratis este, de fapt, plătit de cineva. În multe cazuri acel cineva este bugetul de stat, deci, în ultimă instanță, plătitorii sunt firmele și cetățenii care alimentează cu sume mai mari sau mai mici bugetul.

Cazul reducerii prețului carburanților nu este singurul. Există nenumărate exemple referitoare la așteptări nerealiste, presiuni exagerate sau viziuni obtuze în raportul dintre cine plătește și cine primește. Creșterea pensiilor cu procentaje neverosimile, alergarea continuă a funcționarilor publici după creșteri salariale, sporuri și alte beneficii, măsurile de sprijin solicitate de tot mai multe sectoare economice, derogări de la regulile fiscale, toate sunt situații concrete în care cei care cer nu vor să vadă și cine și cât plătește. Pare mai simplu așa. Numai că la un moment dat vine scadența. Cei care plătesc nu mai pot susține avalanșa de cereri și în acel moment criza este aproape.