Criza politică în stil italian și punctele slabe ale unei economii mari, dar vulnerabile

Luna trecută, BCE s-a întâlnit de urgență și a anunțat implementarea unui instrument financiar împotriva creșterii diferențelor de dobânzi la care se împrumută statele din zona euro. Ieri, Italia a intrat într-o zonă de criză politică. Un prilej pentru a arunca o privire asupra economiei italiene.

Recent, profesorul francez de științe economice la Universitatea din Lyon, Andre Tiran a publicat o analiză privind caracteristicile economiei Italiei. Datoria publică este de două ori mai mare decât media zonei euro ajungând la 156% din produsul intern brut. Doar Grecia are o datorie mai mare decât Italia. Dar, nu este vorba doar despre datoria suverană. Italia are o economie subterană ridicată, sunt diferențe mari de dezvoltare regională, în special între nordul și sudul țării și există, de asemenea, o birocrație sufocantă. Studiile arată că Italia are un grad de ocupare redus, iar instituțiile statului funcționează ineficient. Din aceste puncte de vedere, Italia seamănă destul de bine cu România.

Profesorul Tiran citează un studiu realizat de doi profesori italieni de la două universități americane intitulat „Diagnoză asupra bolii italiene”. Este vorba, bineînțeles, despre boala economiei. Principala problemă este lipsa meritocrației care duce la productivitatea redusă de care suferă Italia. Într-adevăr, nivelul productivității în Italia este cu 17% mai scăzut decât în cel al celor mai perfomante state din OECD.

Aranjamente...

Managementul companiilor italiene este bazat mai mult pe loialitate decât pe merite. Prin loialitate înțelegându-se un fel de clientelism și de aranjamente de culise. De altfel, companiile italiene au investit mai puțin decât firmele din Franța, Germania sau Spania, motivul fiind că acționarii au rețineri să facă investiții de teamă că vor pierde controlul asupra companiei.

Marile firme italiene sunt în continuare afaceri de familie și primesc ajutoare de stat, direct sau indirect. Firmele italiene extrag beneficii din sectorul construcțiilor sau din serviciile publice privatizate, precum energia electrică sau comunicațiile. În schimb, firmele investesc destul de puțin în sectoare inovative de vârf precum bioingineria sau în domeniul hidrogenului.

În pandemie, economia italiană a suferit mai mult decât alte economii din zona euro. A avut o scădere economică de 9%, față de media zonei euro de 6%. Pierderile din turism au fost mari, un sector  cu o pondere importantă, de 13%, în economia italiană. Dar, Italia are și o bază industrială mare, a doua din Uniunea Europeană după cea a Germaniei. Italia are o serie de companii care sunt prezente pe piețele internaționale cu rezultate bune, dar experții susțin că este nevoie de investiții și de o reînnoire a multor sectoare industriale.

Italia cunoaște un declin demografic. Natalitatea este în scădere, populația țării a ajuns la 59 milioane de locuitori, iar în actualul ritm Italia va pierde între 5 și 8 milioane de persoane până în anul 2050 și, totodată, va avea loc un proces de îmbătrânire a populației, ceea ce va pune presiune asupra sistemului de sănătate și asupra fondului de pensii publice.

Unul din cei mai îngrijorători indicatori este așa-numitul NEET, adică tineri între 15 și 29 de ani care nu se află nici în procesul de educație, nici nu muncesc, nici nu sunt într-un proces de formare profesională. Cu un procentaj de 23% din populație, 2,1 milioane de persoane, Italia este pe primul loc în lume în clasamentul mondial al NEET.

Italia este principala beneficiară a planului european Next Generation cu o alocare de 190 miliarde de euro. Dar, ca și România, capacitatea de a genera proiecte este redusă. În concluzie, chiar dacă economia italiană este a treia cea mai mare a Uniunii Europeană, are nevoie de ajustări și restructurare. De aceea, o criză politică în stil italian ar veni într-un moment cât se poate de nepotrivit.