Lista „neagră”, lista „albă”

Brusc, s-au format două tabere, două păreri contrare. De o parte, susținătorii ideii au argumentele lor. Listă „albă”, lista companiilor care nu au datorii bugetare este un exemplu pozitiv. Este bine ca societatea să îi vadă și să îi cunoască pe cei corecți, firmele care își achită conștiincios și la timp obligațiile față de stat. Mai mult, lista „albă” este și un bun instrument de business, în sensul că arată partenerilor de afaceri care sunt companiile serioase în relația cu statul.

O firmă care reușește să nu aibă datorii la stat va fi cu siguranță un partener de afaceri corect. Nu este doar o dovadă de sănătate financiară, ci și una de moralitate, de comportament responsabil în societate și economie.

Nu în ultimul rând, lista „albă” poate fi considerată drept un premiu pentru cei corecți. Nu se întâmplă prea des ca societatea românească să îi evidențieze pe cei corecți, pe cei care respectă regulile. Normalitatea nu este vizibilă și susținută, ci doar extremele sunt promovate, fie realizările excepționale, fie falimentele răsunătoare.

Au apărut și opinii care spun că în locul unei premieri morale, cum este apariția pe lista companiilor fără datorii, firmele ar fi trebuit să primească o reducere a obligațiilor către stat, un bonus fiscal. Pragmatic, așa stau lucrurile. Dar, de 30 de ani, de ștergeri de datorii beneficiază doar marii datornici și nu cei buni-platnici.

Un efort fără sens?

De cealaltă parte, există și o tabără consistentă care crede că publicarea listei firmelor fără datorii nu are niciun sens. Adică, este un efort pe care agenția fiscală îl face degeaba, în sensul că lista „albă” se poate deduce din lista „neagră”. Logic, firmele care nu apar pe lista celor cu datorii trebuie să fie pe cea a companiilor care nu au restanțe de plată către bugete.

De aceea, efortul ANAF de a redacta și publica în mod special o listă a companiilor fără datorii este redundant. Mai tranșant, adversarii ideii cred că, de fapt, fiscul își găsește ceva de făcut, pentru a da de lucru armatei de funcționari angajați.

Adevărul este că lista „rușinii”, cea a companiilor cu datorii, nu a avut un impact important în piață. Așteptările erau mai mari. Se spera că prin publicarea listei „negre” unele firme se vor grăbi să își plătească obligațiile restante. Oprobriul public și cel al partenerilor de business nu a funcționat. Nu există informații că managerii firmelor s-au rușinat și și-au achitat datoriile.

O bună parte din datoriile la bugete sunt istorice. Ceea ce nu s-a plătit în ani, ceea ce s-a acumulat în timp, nu poate fi plătit dintr-odată, chiar și presupunând că există bunăvoință.

Datorii mari și vechi

De asemenea, unele companii de stat au datorii mari și vechi. Ani de zile a fost tolerat acest comportament al firmelor de stat, de a nu-și plăti obligațiile către buget. Motivele sunt clare. Directorii companiilor au plătit salariile angajaților uitând să mai achite contribuțiile la pensie sau alte taxe și impozite către bugetul de stat.

Politicienii care i-au numit în funcție au tolerat un astfel de comportament economic știind că o măsură mai radicală precum restructurarea companiei ar fi dus la pierderea de voturi. În aceste condiții, datoriile s-au acumulat, s-au strâns și penalitățile aferente și au devenit în timp greu de plătit. De aceea, lista „albă” nu va avea un impact extraordinar în societate, așa cum nu a avut nici lista „rușinii”.

În cele din urmă, listele, fie albe, fie negre, au o capacitate de folosință limitată. Cel mai bine putem să o vedem, de exemplu, în cazul Blue Air. Compania se află pe lista datornicilor la stat, dar acest lucru nu a ajutat cu nimic mediul economic.

Firma se confruntă cu dificultăți financiare mari, iar lista pe care se află nici nu mai contează. De asemenea, este greu de crezut că vreo listă „neagră”, va determina cele 53.000 de firme care au, în medie, datorii la buget de 7.000 lei, să le plătească.

Listele, „albă” și „neagră”, nici nu încurcă, dar nici nu ajută. Sunt doar un exercițiu de transparență.