Întoarcerea la Marea Criză. Olanda, disciplina bugetară, vs Italia, sudul “risipitor”

Tot conform tradiției, după discursul regelui, ministrul finanțelor a prezentat proiectul de buget pentru anul viitor, care pare a fi destul de generos. Include creșterea salariului minim cu 10%, iar de la începutul lunii noiembrie a.c. se va aplica o plafonare a prețurilor energiei, în sensul că o gospodărie medie va cheltui cel mult 290 euro pe lună pentru energie, ceea ce, la actualul tarif, înseamnă o economie netă de 2.200 de euro pe an. Pentru a stimula angajarea femeilor, activitățile extrașcolare ale copiilor care costă, în medie, 1.000 euro pe lună, vor deveni cvasi gratuite. Pachetul de sprijin anti-criză va costa bugetul olandez, în total, 18 miliarde de euro.

Dar, economia olandeză este diferită de multe alte economii europene. În sensul că va înregistra, anul acesta, o creștere cu 4,6%, iar anul viitor cu 1,5%. La unele capitole, veniturile bugetare vor crește între 14% și 34%. Să mai adăugăm că Olanda exploatează zăcăminte de gaze naturale, iar creșterea prețului aduce venituri mai mari la buget cu 10 miliarde de euro. De asemenea, creșterea economică se va simți și în buget datorită încasărilor mai mari din TVA.

Olanda demonstrează că, în ciuda crizelor și a incertitudinilor, finanțele publice pot fi echilibrate. La care se adaugă și un nivel scăzut al datoriei publice, sub 50% din PIB, față de media zonei euro care este de 96% din PIB.

România ar putea să fie atentă și la acest model economic, nu doar la cel de expansiune bugetară, bazat pe deficite înalte. Este adevărat că există o diferență importantă și anume aceea că Olanda își exploatează hidrocarburile din zona offshore, în timp ce România le păstrează. Dar, modelul olandez mai anunță ceva. Și anume că, în pofida crizelor care se manifestă, statele nordice reușesc să păstreze disciplina bugetară. Ar putea fi primul pas spre întoarcerea la vechea diferență dintre nordul european „frugal” și sudul „risipitor”. O temă care a adus multe dispute în timpul crizei economice din anul 2008.

Iar cel mai bun exemplu este, din nou, Italia. Înaintea alegerilor de la sfârșitul acestei săptămâni, temele economice interne sunt complicate. Italia are o datorie publică de 150% din PIB, iar ratele dobânzilor sunt în creștere. Ceea ce arată că finanțele publice italiene sunt rigide, iar planul de redresare și reziliență cuprinde măsuri de reformă și de susținere a rigorii bugetare, alături de fondurile puse la dispoziție.

Analiștii cred că așteptatele rezultate ale alegerilor din Italia, unde favorită este Giorgia Meloni, liderul partidului de extremă dreaptă, nu aduc prea multă încredere în rândul investitorilor financiari, dobânda la obligațiunile italiene pe 10 ani urcând la 4,2%. Aproape de nivelul la care se împrumută România pe piețele internaționale. Chiar dacă fostul premier Mario Draghi a reușit să impună mai multă rigoare bugetară, analiștii financiari nu exclud ca Italia să se confrunte cu o criză a datoriilor.

Un raport al băncii elvețiene UBS arată că în anul 2027 datoria publică va rămâne la pragul de 150% din PIB. Italia trebuie să se împrumute anul acesta cu 370 miliarde de euro și 340 miliarde anul viitor, ceea ce ridică semne de întrebare asupra generozității pachetelor de luptă cu criza promise în campania electorală. Cert este că mai repede decât ne așteptam se zăresc diferențele de abordare a disciplinei bugetare între nordul și sudul Europei. Vechea problemă revine.