China, provocări noi, lider vechi. Încetinirea economiei, dificultăți pe piața imobiliară, inegalități ale veniturilor

Dar, dincolo de miza politică, marea provocare este situația economică. Astfel, China se confruntă cu o serie de probleme precum politica „zero Covid”, încetinirea economiei, criza imobiliară și tensiunile în relațiile comerciale cu Statele Unite ale Americii și Taiwan.

Oficialii chinezi vor trebui să ia în următorii ani decizii majore pe teme demografice, economice și ecologice. Analiștii se întreabă dacă o echipă de politicieni condusă de un lider de 69 de ani va putea să înțeleagă momentul și să facă schimbările necesare.

Economia Chinei este două ori mai mare în anul 2021 față de 2010. Este fără îndoială o performanță, dar care nu poate pune în paranteză realități mai puțin convenabile. Economia încetinește, 20% din tinerii din mediul urban sunt șomeri și șase sute de milioane de chinezi trăiesc cu 1.000 yuani pe lună, adică 150 euro.

Actualul și viitorul președinte chinez a fixat deja câteva obiective economice ambițioase, dar dificil de atins, precum dublarea economiei până în anul 2035, ceea ce va însemna o creștere cu 4% pe an. Totodată, Xi Jinping se angajează să transforme China într-o „țară socialistă modernă”, până în 2049, anul centenarului Republicii.

Inegalitățile de venituri și încetinirea economiei (ritmul de creștere a scăzut sub multe state din Asia) sunt două zone sensibile ale Chinei. Sectorul imobiliar trece prin dificultăți vizibile. Construcțiile, industria mobilei, cea a materialelor de construcție reprezintă o treime din produsul intern brut al Chinei. Guvernul a încercat să ia măsuri, respectiv a relaxat condițiile de finanțare și a încurajat autoritățile locale să sprijine piața imobiliară. Deocamdată, rezultatele nu sunt cele așteptate.

În același timp, trebuie remarcate progresele evidente realizate în unele sectoare așa-numite strategice, precum aviație, explorarea spațiului cosmic, industria nucleară, în domeniul comerțului electronic și în industria auto. Semiconductorii rămân un punct slab al Chinei, programul de dezvoltare în acest domeniu fiind blocat de politica americană lansată de președintele Trump.

Indiferent de prețul plătit...

În ultimul deceniu, politicul s-a implicat tot mai mult în economie. Sectorul privat s-a dezvoltat, dar pilonul strategic au rămas întreprinderile de stat. Acum, sectorul public are 12% din forța de muncă și o pondere cuprinsă între 25% și 30% din produsul intern brut.

Dar, amestecul politic în sectorul privat este tot mai mare, în sensul că organizațiile de partid se implică în conducerea firmei și în managementul forței de muncă. Teme valabile și în cazul firmelor străine.

Beijingul a adoptat o politică strictă împotriva răspândirii pandemiei. Măsurile care fac parte din programul „zero Covid” au adus costuri economice mari, nu doar în China, ci și la nivel global, și au deteriorat mediul de afaceri. Dar, această strategie a fost aplicată indiferent de prețul plătit, parcă pentru a fi o revanșă în fața lumii care a acuzat China că a stat la originea pandemiei.

Pe plan internațional, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional solicită Chinei, cel mai mare creditor al lumii, să înceapă un proces de restructurare a datoriilor țărilor sărace și a celor emergente, în special din Africa.

Ambițiosul program chinez numit „Drumul mătăsii” este acuzat că a dus la îndatorarea mai multor state. Exemplul cel mai uzitat este Laos, țară care a construit o cale ferată modernă care leagă statul asiatic de China, care a costat șase miliarde de dolari și a fost finanțată în mare măsură de China, ceea ce a dus datoria publică la 66% din PIB.

În total, însă, 44 de state mici și medii au datorii de peste 10% din PIB către statul chinez, iar China are împrumuturi între 500 și 1.000 miliarde dolari alocate statelor mici și medii. Așadar, China are în față multe provocări și schimbări pe care trebuie să le facă același lider vechi.