Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Până să ne ia olandezii portul Constanța, germanii vând de bunăvoie 25% din portul Hamburg către chinezi

hamburg.jpg

Germanii vând de bunăvoie 25% din portul Hamburg către chinezi
Germanii vând de bunăvoie 25% din portul Hamburg către chinezi
Sursa imaginii: 
Pixabay (ilustrație)

Portul Hamburg este în mijlocul unei intense polemici în Germania. Tema este vânzarea unei participații la un terminal al portului german către o companie de stat chineză, specializată în transport maritim. Tranzacția ar trebui încheiată între operatorul portului și compania chineză Cosco. Inițial, ar fi trebuit să se vândă 35% dintr-un terminal de containere, ieri seară, însă, guvernul federal a redus pachetul de acțiuni care se poate vinde doar până la 25%.

În aceste condiții, tranzacția este pusă sub semnul întrebării, în sensul că s-ar putea ca investitorul chinez să nu mai fie interesat să cumpere. Dar problema rămâne. Șase ministere federale au dat aviz negativ tranzacției, iar serviciile de informații germane sunt reticente față de o vânzare a unei infratructuri considerată critică.

La nivel european există o legislație conform căreia investitorii din afara Uniunii Europene pot fi respinși de la tranzacții din domenii strategice. Dar, Germania sau mai exact cancelarul Olaf Scholz nu pare că dorește să se prevaleze de prevederea legală. În schimb, conform unor surse AFP, în primăvară, Comisia Europeană a dat un aviz negativ tranzacției, un aviz care are, însă, nu are decât un rol consultativ. Hamburg este al treilea port european, după Rotterdam și Anvers, dar, adevărul este că firmele chineze dețin participații în foarte multe porturi europene.

La Berlin, controversele sunt în toi.

Analiștii constată că Germania a evitat gândirea geopolitică, pentru că era un lux economic prea mare, în sensul că parteneriatul politic cu Moscova a adus gaz pentru industria germană, dar și o dependență de furnizor. Dependența de China, fie de materii prime speciale, fie de produse ieftine care cresc puterea de cumpărare a europenilor, este și mai complicată pentru Germania și, în general, pentru Uniunea Europeană. „Rusia este furtuna, China înseamnă schimbările climatice”. În felul acesta a comparat recent un oficial german cele două state.

Unii analiști cred că vânzarea unui pachet minoritar, 25%, este acceptabilă. De altfel, Germania nu a scos încă de pe piață nici controversatele componente Huawei din rețeaua 5G. Ceea ce arată că Germania este încă dispusă să păstreze piețele permeabile pentru investițiile chinezești.

Tranzacția legată de port poate transmite un semnal greșit într-un moment în care Uniunea Europeană descoperă vulnerabilitățile și dependențele sale. Germania ar putea fi acuzată din nou că pune în prim-plan interesele ei economice în fața eforturilor europene de a reduce dependența de Rusia și, dacă este cazul, de China.

Cei care susțin tranzacția se întreabă cum ar putea influența investitorul chinez deciziile și strategia portului Hamburg cu o participație de numai 25%?

O atitudine neobișnuită

Pe de altă parte, este destul de neobișnuit ca șeful guvernului să ignore avizele negative date de șase ministere și de experți în securitatea națională.

O parte a analiștilor cred că nu contează procentajul, fie că este 35% sau 25%, ci doar că o firmă de stat chineză care face parte dintr-un conglomerat de 97 de companii, poate accede la o poziție competitivă într-un mare port european. O situație la care firmele europene nici măcar nu pot visa în China.

Intrarea firmei Cosco în acționariatul unui terminal al portului Hamburg nu este decât încă un pas pentru a crește dependența de China, consideră unii analiști germani. Iar Beijingul știe să exploateze dependențele economice pentru a-și afirma interesele politice.

Și totuși, nu este clar motivul pentru ar trebui vândut un pachet minoritar al terminalului din Hamburg. Politicienii pro Scholz sugerează că se dorește ca portul german să nu piardă teren în fața primelor două porturi europene, Rotterdam și Anvers. Se înțelege de aici că există două scenarii: ori, se așteaptă ca firma chineză să facă investiții în modernizarea portului. Dar, în acest caz ar trebui să aibă o participație mai mare. Ori, managerii portului german se tem că firma chineză, fără o participație chiar și minoritară, ar putea să ocolească Hamburgul și să orienteze traficul de mărfuri către alte zone rivale europene. Chiar și această explicație pare, însă, cu o miză prea mică față de dorința de a construi solidaritatea europeană.

 
Rubrica Economia Reală din 27 octombrie 2022