Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Capcanele plafonării prețurilor. Cazul lemnului de foc

lemne_de_foc.jpg

Plafonarea prețului lemnului de foc a fost luată fără consultarea actorilor pieței.
Plafonarea prețului lemnului de foc a fost luată fără consultarea actorilor pieței.
Sursa imaginii: 
Pixabay (ilustrație)

La începutul lunii octombrie a.c., guvernul plafona prețul lemnului de foc. Era o măsură prin care Executivul spera să ajute populația, pentru că în România sunt în continuare aproximativ trei milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn de foc. Desigur, decizia avea și un aspect social și electoral.

Dar, a fost foarte puțin gândită din punct de vedere economic. Plafonarea prețului lemnului de foc a fost luată fără consultarea actorilor pieței. Dacă guvernul ar fi avut un dialog cu reprezentanții firmelor ar fi aflat că piața lemnului se afla deja într-o criză a prețului din cauza nivelului redus de materie primă scos la vânzare. Nu era vorba doar despre lemnul de foc, ci, în general, lemnul pus pe piață pentru fabricarea mobilei. De o bună bucată de vreme, cantitatea de lemn recoltată din păduri era scăzută, drept urmare prețul a crescut mult și destul de rapid.

În aceste condiții, ideea plafonării nu era deloc cea mai bună. Iar prețul ales de guvern, 400 lei pentru un metru cub, era practic rupt de realitatea pieței.

De altfel, foarte rapid după măsura de plafonare luată de Executiv, efectele au început să se vadă. Nu în sensul dorit de guvern, ci, dimpotrivă, prețul a crescut mai mult decât nivelul plafonat, iar piața s-a blocat. Mulți dintre comercianții de lemn au refuzat să mai vândă la prețul plafonat, respectiv nu s-au mai aprovizionat cu această materie primă. Patronatele și specialiștii din industria lemnului au avertizat guvernul că plafonarea va aduce mari perturbații în piață. Așa s-a și întâmplat.

Mai întâi, depozitele de lemn de foc au încetat să se aprovizioneze. Prețul plafonat a fost stabilit atât de jos încât o parte din comercianți au refuzat să mai cumpere. De asemenea, marile rețele de magazine au oprit achizițiile de lemn pentru populație.

Situația a devenit complicată. Înainte de plafonare, lemnul costa între 600 și 800 de lei pe metrul cub. Penuria de lemn de foc de pe piață a dus la scumpirea lui și nu la ieftinire. Deci, prețul a ajuns aproape dublu față de nivelul plafonat.

Industria a avertizat că prețul lemnului este destul de diferit în funcție de zonă, respectiv în comunele de la poalele muntelui lemnul se vinde cu un preț, în timp ce într-un sat din sudul țării la prețul din pădure se adaugă și costul de transport.

De altfel, imediat după adoptarea ordonanței de urgență privind plafonarea au apărut idei pe jumătate în glumă, pe jumătate serios. Reprezentanți ai companiilor de profil spuneau că dacă un consumator dorește să cumpere lemn cu 400 de lei metrul cub să se ducă să îl taie din pădure. Această idee arăta, de fapt, că tăierea, fasonarea și transportul erau costuri neacoperite de suma plafonată. Drept urmare, unele companii au găsit soluții să scape din capcana prețului plafonat, respectiv, să factureze, separat, prețul plafonat al lemnului și tariful prelucrării și transportul.

Ceea ce ne arată că o plafonare va naște totdeauna portițe de evitare a reglementărilor. În cazul de față mai putem adăuga și pericolul ca o parte a cantității de lemn să fie recoltată și vândută „la negru” sau „la gri”.

Cazul lemnului de foc este doar un exemplu elocvent. De la începerea pandemiei consumatorii casnici sau companiile au pus presiune asupra guvernelor europene pentru a lua măsuri împotriva pieței libere. Plafonarea prețurilor este una din deciziile dorite de publicul larg.

Doar că plafonarea, dacă nu este făcută ținându-se cont de realitatea pieței, poate naște efecte dezastruoase. Așa s-a întâmplat la lemnul de foc. Prețurile au crescut și s-a instalat penuria.

Nu este singurul exemplu în care plafonarea prețului nu a funcționat. În domeniul energiei, plafonul de preț a fost respectat, dar statul nu și-a plătit obligațiile la timp. Prețurile plafonate sunt seducătoare pentru unii cetățeni și pentru o parte din companii. Capcanele pe care le ascund, însă, sunt periculoase pentru economie.

 
Rubrica "Economia Reală" din 8 noiembrie 2022