”Litiul va deveni în scurt timp mai important ca petrolul și gazele naturale”. Cu ce șanse intră Europa în lupta pentru ”aurul alb”?

 „Vrem să-l facem accesibil tuturor”. Cu ocazia deschiderii Salonului Auto de la Paris, Emmanuel Macron anunța în octombrie a.c. o serie de măsuri pentru promovarea achiziției de vehicule electrice. Obiectivul UE este acela de a scoate din producție mașinile cu motor termic până în 2035.

Perspectiva este văzută ca un pas esențial către tranziția energetică, dar ea vine la pachet cu mai multe inconveniente, cum ar fi cantitățile uriașe de metale esențiale necesare pentru fabricarea bateriilor, în special litiul.

Cifrele vorbesc de la sine. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, din 2015 volumele de producție de „aur alb” s-au triplat la nivel mondial, ajungând la 100.000 de tone pe an în 2021. Acestea s-ar putea înmulți de 7 ori până în 2030.

La nivel european, va fi necesar de aproximativ 35 de ori mai mult litiu în 2050 decât în prezent, potrivit unui studiu publicat pe 25 aprilie de Universitatea din Louvain, Belgia.

„Ne aflăm într-un context în care toate țările își încep tranziția energetică mai mult sau mai puțin în același timp, iar nevoia de metale este importantă”, menționează Olivier Vidal, geolog și director de cercetare la Centrul Național de Cercetări Științifice. "Acest lucru va crea cu siguranță tensiuni în următorii ani, ne putem aștepta la creșteri de costuri și, eventual, la dificultăți de aprovizionare. Există, așadar, o adevărată problemă de strategie și suveranitate pentru state".

Ca dovadă a acestei preocupări, Comisia Europeană a inclus din 2020 litiul în lista materiilor prime critice care prezintă risc de penurie.

Litiul „va deveni în scurt timp mai important ca petrolul și gazul”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în septembrie 2022.

Proiecte de exploatare

În prezent, producția de litiu se realizează doar în câteva țări: Australia, care deține 20% din rezervele mondiale de „aur alb” și grupul de țări sud-americane format din Argentina, Chile și Bolivia, cu 60%, dar și China, cu 17%.

Această situație poate fi văzută drept un monopol parțial, menționează Agenția Internațională pentru Energie, care consideră că doar aceste cinci țări controlează 90% din producția mondială.

Așadar, în lupta pentru „aurul alb”, Europa mizează și pe exploatarea propriilor resurse, cele mai multe găsindu-se în Portugalia, Germania, Austria și Finlanda.

În Franța, Biroul Francez de Cercetări Geologice și Miniere (BRGM) a întocmit în 2018 un studiu care menționează existența litiului în Alsacia, în Masivul Central, dar și în Masivul Armorican, în Bretania.

În ultimii ani, datorită inițiativelor companiilor mici, au apărut mai multe proiecte de exploatare a resurselor europene de litiu. „Cel mai de succes este cel din Finlanda. Producția de litiu ar putea începe în 2024 prin exploatarea unui mic sit minier aflat la 600 km nord de Helsinki”, explică Christian Hocquard, geolog-economist și coautor al cărții „Objectif lithium, réussir la transition énergétique”.

"În Cehia, o companie australiană, European Metals, vrea să exploateze foste mine de staniu situate la nord de Praga. Proiecte similare vor avea loc în Germania și Austria, dar sunt proiecte minore, realizate de companii mici. Cele mari investesc în Australia sau America Latină", declară geologul.

Reticența populației

Luni, 24 octombrie, grupul minier Imerys a anunțat lansarea „unuia dintre cele mai mari proiecte de extracție a litiului din Uniunea Europeană”, proiect care va fi implementat în Franța, până în 2027. „Estimăm zăcământul la aproximativ un milion de tone de oxid de litiu”, a declarat Alessandro Dazza, președintele Imerys, suficient pentru a produce „34.000 de tone de hidroxid de litiu pe an din 2028, pentru o perioadă de cel puțin 25 de ani” și pentru a „aproviziona echivalentul a 700.000 de vehicule electrice cu baterii litiu-ion” pe an, potrivit Imerys.

Au fost necesare 18 luni de sondaje și studii efectuate de specialiștii în minerit într-o carieră de caolin deținută din 2005 de grupul din Beauvoir în Allier, pentru a confirma interesul economic al minei. Odată cu exploatarea acestui zăcământ, „vom ajuta Europa să se decarbonizeze”, continuă Alessandro Dazza.

Cu toate acestea, ar putea interveni obstacole pentru Imerys. Proiectele miniere se confruntă adesea cu nemulțumirea populației locale.

În Portugalia, cea mai mare mină din Europa de Vest urma să se deschidă în 2026, lângă satul Covas de Barroso. Lucrările sunt deocamdată suspendate, după numeroase proteste.

În Serbia, deschiderea minei Jedar a fost anulată cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din ianuarie 2022.

În Franța, Barbara Pompili, pe atunci ministru al tranziției ecologice, menționase în februarie 2021 ideea exploatării unei surse de litiu în satul Tréguennec, în Finistère, clasificată totuși drept zonă protejată. Și în acest caz au existat proteste.

„Exploatarea produce volume considerabile de deșeuri care trebuie apoi depozitate”, precizează Olivier Vidal pentru a explica nemulțumirea oamenilor. „Ca să nu mai vorbim că aceste deșeuri riscă, de exemplu, poluarea apei sau a aerului”.

Deși geologul înțelege protestele populației, el susține proiectele: "Ar fi mult mai etic. Consumăm litiu zilnic, ar fi normal să simțim noi înșine impactul utilizării lui", spune el. "Această poluare deja există, dar în alte țări, departe de ochii lumii. Poate odată ce vor simți impactul, consumatorii vor deveni mai conștienți".

Rafinarea „litiului verde”, o alternativă

În Franța se mai studiază o alternativă: extracția „litiului verde”. Spre deosebire de metodele tradiționale, acest „litiu verde” este produs din surse geotermale, cu un mod de extracție asemănător celor din mine. În Alsacia, proiectul european EuGeLi (European Geothermal Lithium) este un deschizător de drumuri în acest domeniu. Primele kilograme de litiu au fost deja extrase cu această tehnică.

„Pentru moment, însă, tehnica este prea scumpă pentru a fi pusă în aplicare la nivel industrial”, explică Christian Hocquard.

O alternativă ar fi o metodă care se bazează mai mult pe rafinarea litiului decât pe extracția acestuia. Un proiect în acest sens a fost anunțat în Germania la începutul lunii iunie. Compania Viridian plănuiește deschiderea primei fabrici franceze de baterii cu litiu din Germania până la sfârșitul anului 2025. Materia primă va fi adusă din America Latină și se preconizează o producție de 100.000 de tone de hidroxid de litiu până în 2030. „Acest lucru nu ar rezolva problema dependenței de alte state, dar ar crea locuri de muncă și experiență”, declară Olivier Vidal.

Acest lucru ar avea un avantaj major și din punct de vedere ecologic. În prezent, litiul tranzitează aproape sistematic prin China pentru a fi rafinat. În lunile următoare, EU va deschide trei „gigafabrici” pentru producția de baterii, iar rafinarea litiului pe teritoriul său ar aduce economii importante.

Reciclarea bateriilor

„Chiar dacă toate aceste proiecte se concretizează, ele nu ar putea concura cu cele din America Latină sau Australia”, estimează Olivier Vidal. „Pe de altă parte, Uniunea Europeană se poate concentra în următorii ani pe reciclarea bateriilor”.

"În prezent, cantitățile de metale care urmează să fie reciclate sunt încă limitate, deoarece bateriile cu litiu nu existau acum zece ani. Dar în 2035, vom avea baterii scoase din uz pentru vehiculele electrice și, prin urmare, un stoc care poate fi reciclat.", precizează el.

Potrivit Universității din Louvain, 40% până la 75% din necesarul de metal din UE ar putea fi astfel acoperit în 2050 prin reciclare, suficient pentru a garanta aprovizionările, dar și pentru a reduce considerabil impactul asupra mediului.

„Dar pentru asta, trebuie să acționăm acum”, explică Olivier Vidal. „Trebuie să proiectăm produse care vor fi ușor reciclabile, la costuri mai mici, pentru a încuraja investitorii. Trebuie să realizăm o analiză asupra modului în care consumăm. Litiul este folosit în bateriile mașinilor, dar și în multe alte dispozitive. Trebuie să învățăm ce înseamnă cumpătarea materială" , concluzionează Olivier Vidal.

Traducere de Eremia Iulia Maria, după articolul publicat de France 24

Editor: Șerban Georgescu