Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Scandalul FTX sau cum criptomonedele se transfomă în terenul de joacă al escrocilor

cripto.jpg

Scandalul FTX sau cum criptomonedele se transfomă în terenul de joacă al escrocilor
Scandalul FTX sau cum criptomonedele se transfomă în terenul de joacă al escrocilor
Sursa imaginii: 
Pixabay (ilustrație)

Fanii criptomonedelor au mai primit o lovitură. O societate importantă de tranzacționare, FTX, s-a declarat în faliment, iar noul șef al companiei, responsabil de restructurare, a admis că a existat un acces neautorizat în conturile firmei. Cu alte cuvinte, noul director executiv a confirmat ceea ce mass-media internațională a scris la sfârșitul săptămânii trecute și anume că din FTX au dispărut între o jumătate de miliard și un miliard de dolari.

Mi-am spus de ceva vreme că nu are sens să mai vorbesc despre criptomonede. Pentru mine, este un caz închis până când nu se întâmplă ceva în materie de reglementare. Dar, noul dosar FTX merită câteva comentarii.

Mai întâi, scandalul FTX vine într-un moment în care toate piețele, inclusiv cea de monede virtuale, sunt în scădere. Investitorii în criptomonede se confruntă cu o scădere accentuată a valorii acestora. Dar, dosarul FTX nu are legătură cu evoluția pieței, ci cu frauda. Efectiv din portofoliile clienților au dispărut între 500 milioane și un miliard de dolari.

Noul șef al companiei, John Ray, a declarat că firma va face toate demersurile necesare pentru a securiza activele pe care le deține. Desigur, este o declarație menită să îi liniștească pe cei care au cripto pe platformă, dar care nu îi mai ajută cu nimic pe cei care și-au pierdut deja monedele pe care le aveau în cont. John Ray este un cunoscut specialist în restructurare care a lucrat și la lichidarea Enron, unul dintre cele mai mari falimente din istorie.

La sfârșitul săptămânii trecute, fondatorul platformei și-a dat demisia și compania s-a pus la adăpostul legii falimentului din Statele Unite ale Americii. Interesant este că într-o analiză a firmei Elliptic se spune că după declararea falimentului din conturile FTX au dispărut 663 milioane de dolari, în criptomonede, bineînțeles. Respectiv, 447 milioane dolari au fost furate, iar restul au fost transferate chiar de FTX, în ceea ce firma de consultanță numește zona de stocare securizată. Conform unor surse ale agenției Reuters activele dispărute din conturi ar fi chiar de un miliard de dolari.

Situația ar putea fi și mai gravă. Conform surselor Reuters, fostul director general a transferat 10 miliarde de dolari către firma sa de cercetare financiară, bani care se pare că au dispărut.

Deocamdată, pe rețelele sociale fiecare își spune vârtos propria opinie. Părerile baleiază între faptul că platforma a fost piratată și ajung la convingerea că un om din interior a furat activele. Ca de obicei, pe rețelele sociale, oricine poate avea o opinie, dar oficial, nu se știe nimic.

Să reamintim că FTX era considerată una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare, se pare a doua din lume, dar, în câteva zile compania a fost pulverizată și a intrat sub protecția legii falimentului.

Veți spune că se poate întâmpla în multe domenii ca firmele să fie escrocate și să dea faliment. Doar că în realitate cazurile de furturi de monede virtuale sunt dese și de valori mari.

Acum, noul șef al FTX încearcă să calmeze lucrurile. Vorbește despre transferul activelor digitale către un custode, un așa-numit portofel rece, adică fără legătură la Internet. Tocmai pentru a asigura protecția datelor. Dar, rămâne de văzut, dacă nu este prea târziu și dacă încrederea investitorilor nu este deja făcută țăndări.

Se înțelege că există o anchetă în curs, iar noul șef al companiei colaborează cu instituțiile abilitate. Până la aflarea unui rezultat să mai remarcăm câteva elemente de „culoare”.

Sala de sport din Miami care purta numele de Arena FTX va fi redenumită și ca de obicei într-o temă atât de complicată a apărut și Elon Musk. Acesta i-a sfătuit pe investitori să nu își mai țină activele în portofele soft, găzduite de platforme de tranzacționare, ci în portofele hard, salvate pe un suport fizic cum ar fi un hard extern sau o memorie de tip stick USB. Pare logic, dar nu îi mai ajută pe cei care și-au pierdut banii. Ceea ce confirmă încă o dată că tranzacțiile cripto nu seamănă cu o piață, ci mai degrabă cu o junglă.

 
Rubrica "Economia reală" din 14 noiembrie 2022