Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Conturile verificate pe Twitter: profit, confidențialitate sau siguranță în mediul online? (analiză France 24)

În imaginea de mai sus, realizată pe 28 octombrie 2022, este afișat contul de Twitter al lui Elon Musk, alături de emblema platformei de socializare.

În imaginea de mai sus, realizată pe 28 octombrie 2022, este afișat contul de Twitter al lui Elon Musk, alături de emblema platformei de socializare.
Sursa imaginii: 
Dado Ruvic/Reuters via France 24

Platforma Twitter a înștiințat publicul  încă de săptămâna trecută de noua sa politică – dar la care a și renunțat ulterior – cu privire la modalitatea verificare a conturilor, propunându-se ca „bifa albastră” aferentă conturilor verificate să fie acordată oricărui utilizator dispus să plătească 8 dolari pe lună pentru a o primi. Noul director general al companiei, Elon Musk, a promis că modificările propuse vor democratiza sistemul de verificare a conturilor și vor genera profit, însă adoptarea lor a creat probleme serioase platformei.

În octombrie, la câteva zile după ce Elon Musk a preluat conducerea Twitter, s-au produs schimbări structurale majore, menite să reducă pierderile companiei, cele mai multe vizând modificarea politicii de verificare a conturilor utilizatorilor de pe platformă.

Noul serviciu Twitter Blue, care oferea conturilor verificate bifa albastră în baza unui abonament lunar de 8 dolari, a fost introdus ca modalitate de suplimentare a veniturilor, pe lângă cele obținute din publicitate. Potrivit lui Elon Musk, haosul creat e menit să aducă îmbunătățiri.

În loc să se mai bazeze pe sistemul intern de verificare a conturilor – și doar persoanele și organizațiile importante să beneficieze de serviciu – Twitter Blue ar acorda statutul de cont verificat contra cost oricărui utilizator din toți cei aproximativ 436 de milioane care sunt înregistrați la nivel mondial pe platformă. Serviciul Twitter Blue ar urma să „democratizeze mass-media și facă mult mai bine auzită vocea oamenilor”, a declarat Elon Musk pe Twitter.  

„Politica de verificare: ideea de afacere din spatele platformei”

Însă, odată cu modificările făcute, mulți utilizatori și-au pierdut, în schimb, încrederea în platformă. În Statele Unite, 70% dintre utilizatorii Twitter o folosesc drept sursă rapidă de știri, activitatea crescând pe platformă când au loc în lume evenimente importante. Anunțul morții lui Michael Jackson în 2009 a fost urmat, la momentul respectiv, de un număr record de postări pe secundă. De atunci, știri importante – precum moartea cântăreței Whitney Houston sau începutul raidului militar american în urma căruia Osama Bin Laden și-a pierdut viața – au fost publicate pe Twitter înainte de a fi confirmate de sursele oficiale.

Având în vedere că zilnic apar milioane de postări pe platformă, existența conturilor verificate cu bifa albastră le oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și filtra informațiile, bifa ajutând la identificarea surselor autentice de informare. În comparație cu alte platforme, „Pe Twitter, în mod special, oamenii pot face distincția dintre o celebritate sau o organizație de presă și un cont fals”, afirmă doctorul Robyn Caplan, cercetător la organizația Data & Society Research Institute din New York.   

„Politica de verificare este, de fapt, ideea de afacere din spatele platformei Twitter.” 

Înlocuirea sistemului de verificare existent, oricât de multe imperfecțiuni ar fi avut, cu un abonament plătit care permite oricărui utilizator să obțină un cont verificat, a schimbat complet modul în care oamenii interacționează cu platforma. Mai ales după ce s-au făcut numeroase postări despre cât de ușor era să creezi un cont cu numele altei persoane. „Procesul prin care utilizatorii primeau bifa albastră”, menționează Caplan, nu implica „nicio verificare”.

Pe platformă au apărut, de îndată, o mulțime de conturi false, verificate cu bifa albastră, care pretindeau a fi Iisus Hristos, Rudy Guliani sau LeBron James, multe dintre ele create în scop de divertisment. Pe contul aparent oficial al companiei Nintendo a fost postată o imagine cu personajul Mario arătând degetul mijlociu. Contul fals al companiei Nestlé a strâns peste 44.000 de like-uri la o postare în care scria: „Noi vă furăm apa și v-o vindem înapoi”. În mesajele postate pe conturile false cu numele liderilor mondiali George W. Bush și Tony Blair, aceștia își exprimau dorul față războiul din Irak.

 

 

Urmări dezastruoase

La prima vedere, conturile verificate, care aveau un nume de utilizator plauzibil, îngreunau identificarea celor autentice, lucru care a avut urmări dezastruoase în lumea reală. În timp ce prețurile la insulină cresc în așa măsură încât unele persoane bolnave de diabet din Statele Unite nu și-o mai pot permite, pe un cont verificat. care pretindea a fi contul oficial al lanțului farmaceutic Eli Lilly, s-a anunțat că medicamentul va fi distribuit gratuit.

În câteva ore, postarea a fost redistribuită de peste 1.500 de ori și a strâns 11.000 de like-uri, în timp ce acțiunile companiei Eli Lilly au scăzut cu aproape 5 procente, iar valoarea totală a companiei cu miliarde de dolari.  

Postarea a indus panică în rândul angajaților companiei Eli Lilly, potrivit publicației Washington Post, reprezentanții companiei încercând din răsputeri să ia legătura cu oficiali ai companiei Twitter, însă aceștia nu au putut răspunde timp de ore întregi solicitărilor, din cauza impasului în care se afla și a lipsei de personal în urma concedierilor.

Totodată, personalități importante din lume au solicitat verificarea corespunzătoare a conturilor, ca măsură de protecție pentru copii și adulți contra oamenilor care vor să îi păcălească dându-se drept celebrități. „Înainte nu aveam cum să îi opresc pe cei care se foloseau de numele și de imaginea mea pentru a-i păcăli sau a ademeni pe oameni. De aceea există acum conturi verificate”, mărturisește actorul britanic Rob Kazinsky într-un mesaj publicat pe Twitter, în care a criticat modificările aduse politicii de verificare a conturilor. 

Ca răspuns la noul regulament al platformei Twitter, organizația non-guvernamentală Human Rights Watch a emis săptămâna trecută o declarație în care atenționează cu privire la faptul că furtul de identitate în mediul online „poate avea consecințe grave, dacă nu chiar dezastruoase” pentru apărătorii drepturilor omului.

Impactul acestora s-ar putea răsfrânge și asupra utilizatorilor Twitter și asupra întregii. „Există temeiuri legale privind furtul de identitate pe care persoanele în cauză le pot invoca”, precizează Paul Wragg, profesor de drept al comunicării publice la Universitatea din Leeds și co-prezentator la emisiunea Media Law Podcast. „Ne putem aștepta la plângeri depuse pentru defăimare, calomnie sau utilizare abuzivă de informații personale, fie contra unei persoane care administrează un astfel de cont, fie la adresa companiei Twitter, pentru că a permis ca acest lucru să se întâmple.”

La doar câteva zile de la lansare, abonamentele Twitter Blue nu mai sunt disponibile, însă Twitter nu a anulat oficial serviciul, iar politica de verificare încă suferă schimbări. Conturile oficiale au primit o insignă „gri”, luând aparent locul fostei bife albastre. Duminică, Elon Musk a declarat că angajații organizațiilor, de exemplu, ai posturilor de știri, vor putea primi din nou conturi verificate.    

 

„Costurile sociale”

Modificările aduse politicii de verificare a conturilor de pe Twitter sunt o problemă generală cu care se confruntă multe alte platforme. Ar trebui ca utilizatorii să fie obligați să dovedească cine sunt sau să li se permită să acționeze sub anonimat? Sunt rețelele de socializare cumva un mediu în care se fac auzite vocile oamenilor sau faptul că nu se promovează ideeea de control generează dezinformare? Iar companiile trebuie să decidă dacă aceste probleme trebuie rezolvate pe plan intern sau extern.

Putem răspunde cu ușurință la aceste întrebări. Permiterea anonimatului prin proceduri de verificare ineficiente sau incomplete atrage după sine „costuri sociale”, declară Paul Wragg. „Și anume, problemele serioase cu care se confruntă adulții și copiii care cad plasă fraudelor și escrocheriilor”.

Verificarea în masă nu este, nici ea, soluția cea mai bună. „Atunci, anonimatul și pseudonimatul pe internet ar dispărea ușor-ușor”, declară cercetătorul Robyn Caplan. „Și suntem conștienți de faptul că cele două joacă un rol foarte important pentru libertatea de exprimare și pentru viața privată, în special în unele părți ale lumii unde este absolut necesară respectarea lor.”   

S-a dovedit, de asemenea, că odată cu publicarea informațiilor personale pe Internet, oamenii sunt mai predispuși să fie hărțuiți și discriminați.

Cercetătorul Robyn Caplan precizează că se vor face, probabil, mai multe verificări, chiar și doar pentru a-i calma pe agenții de publicitate, ale căror reclame plătite produc 92% din veniturile obținute de Twitter și care văd procesul de verificare ca pe o modalitate de a reduce riscul ca reclamele lor să apară alături de conținut ofensator.  

Elon Musk pare că vrea să ia în considerare preocupările agenților de publicitate și că își dorește să facă profit mai mult decât o făceau foștii proprietari ai companiei. O altă schimbare majoră, care s-a produs de când a preluat conducerea companiei, a fost decizia de a concedia aproximativ jumătate din personal – aproximativ 3.700 de angajați – inclusiv echipele care se ocupau cu respectarea drepturilor omului, accesul persoanelor cu dizabilități și limitarea prejudecăților și prejudicierii.

În condițiile în care nu s-a ajuns la vreo înțelegere cu privire la modul în care statele și organele de drept ar trebui să acționeze asupra problemei sau dacă ar trebui să ia măsuri privind activitatea pe rețelele de socializare, utilizatorii Twitter, cât și administratorii conturilor false s-au opus până acum cel mai mult schimbărilor.

„Fiindcă oamenii folosesc platformele acestea zilnic, ei consideră că modul cum sunt conduse e o reală investiție”, declară Caplan.  

„S-au produs schimbări majore cu privire la asumarea răspunderii la nivel de companie, întrucât, pentru a putea lăsa totul în mâinile lor, acest lucru presupune ca ele să fie de partea ta. Și, ceea ce Elon Musk ne demonstrează este că oricând cineva nou poate veni la conducere și poate schimba realmente regulile jocului.”

Traducere și adaptare de Monica Chivu de pe pagina în limba engleză a France 24.