Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cum reușește să funcționeze un producător de muștar ucrainean, în ciuda crizei energetice și a problemelor legate de aprovizionare (France 24)

Pe măsură ce întreruperile de curent continuă în Ucraina, producătorii locali se luptă să reziste. O fabrică din Vinnîțea este în continuare deschisă, cel puțin până în prezent. Și chiar a venit în salvarea Franței la începutul acestui an, când țara a rămas fără muștar, relatează jurnaliștii de la France24.

Când Franța a rămas fără semințe de muștar la începutul acestui an, directorul Uzinei Gastronomice Vinnîțea din Ucraina a creat rapid câteva mărci noi.

„Când a început războiul, a trebuit să încetăm să exportăm în Belarus și am reușit să înlocuim parțial asta cu exportul către distribuitori francezi”, a spus Liubov Semeniuk. „Nimeni altcineva nu avea semințe de muștar și pentru o vreme ne-am descurcat destul de bine.”

Dar este greu să rămâi competitiv din cauza războiului și pentru că, în ultima perioadă, rachetele rusești continuă să întrerupă alimentarea cu energie.

„Au fost zile în care a trebuit să pornim generatorul timp de opt sau zece ore”, a spus Semeniuk. „Acest lucru este aproape de două ori mai scump decât electricitatea de la rețea.”

Borcanele de sticlă stivuite în spatele ei reflectă cea mai mare îngrijorare a ei. Încearcă să-și facă provizii cât mai mari posibil, în cazul în care furnizorul ei local își încetează producția.

„Deja multe fabrici lucrează la capacitate redusă, iar unele s-au și închis”, a spus ea. „Va fi greu să reconstruiești economia, foarte greu, pentru că va exista o lipsă severă de numerar”.

Companiile de energie electrică din Ucraina au declarat duminică că pot asigura acum aproximativ 80 la sută din necesarul de electricitate al țării. Dar se așteaptă, de asemenea, că întreruperile de curent vor continua.

Puteți să urmăriți mai jos și reportajul în limba engleză.

 

 

Traducere și adapare de Andrei Paraschiv de pe pagina în engleză a France 24.