Până să „naționalizeze” Petrom, statul ar putea să se „încălzească” puțin cumpărând un pachet de 3%

Auzim din nou, ca și în urmă cu 10-15 ani, aceleași subiecte, precum oportunitatea privatizării, presiunile făcute pentru ca România să acceadă în Uniunea Europeană, erorile din contractul de privatizare și nerespectarea lui și altele, și altele, care, desigur, culminează cu o petiție online care cere nici mai mult, nici mai puțin decât „să ne luăm Petromul înapoi”. De fapt, în cei 18 ani de când este privatizat, nicio instituție a statului nu a putut să dovedească vreo neregulă a contractului de privatizare. Nici că nu s-au făcut investițiile asumate prin contract, nici că nu s-au respectat condițiile de mediu, nici că redevența a fost prea mică, nici măcar renunțarea la Arpechim sau Doljchim nu a putut fi interpretată drept o încălcare a obligațiilor asumate de OMV sau a vreunei legi.

Chiar dacă instituțiile statului au considerat că privatizarea Petrom este legală, o parte a publicului a transformat acuzațiile publice în certitudini și a aplicat o etichetă de vinovăție asupra cumpărării Petrom de către OMV.

Acum, când furia împotriva Austriei a atins cote înalte, au apărut din nou temele care acuză privatizarea Petrom și o așteptare din partea unei părți a publicului privind naționalizarea companiei. Poate că unii își imaginează că Petrom ar putea să se întoarcă la stat pe modelul comunist. Este, evident, o naivitate. Anul 2022 nu seamănă deloc cu anul 1948.

Mai interesant este că statul român nu a fost deloc preocupat de păstrarea sau consolidarea participației la Petrom. Toată lumea omite astăzi că, de fapt, privatizarea Petrom nu a fost o privatizare în toată regula, ci doar o vânzare a unui pachet semnificativ de acțiuni, de 33% urmată de o majorare de capital care a transformat OMV în acționar majoritar.

De-a lungul timpului, însă, statul român a făcut tot ce a putut pentru a-și micșora participația în Petrom. În anul 2010, atunci când compania austriacă pregătea o nouă majorare de capital, reprezentanții Executivului, explicând că statul nu are bani pentru a participa la subscripție, au emis o hotărâre de guvern prin care statul român urma să vândă 12% din capital pentru aproximativ o jumătate de miliard de dolari. În cele din urmă, tranzacția nu a avut loc, dar, de-a lungul timpului, statul și-a diluat participația la Petrom.

Ce înseamnă acest lucru? Că, de fapt, politicienii nu au fost interesați ca statul să dețină o cotă semnificativă la Petrom. Acum, când spiritele împotriva Austriei sunt încinse, statul are ocazia să arate ce poate.

Ieri, Fondul Proprietatea a anunțat că scoate la vânzare un pachet de acțiuni de 3% din capitalul companiei energetice. Conform prețului de piață, participația de 3% costă aproximativ 830 milioane de lei. Scump, dar într-o economie liberă acțiunile se plătesc, nu se naționalizează. Deci, până la puțin probabila preluare a Petrom, statul ar putea să își manifeste interesul pentru cumpărarea a 3% din companie.

Pare puțin, dar nu este neapărat așa. La începutul acestui an, Fondul Proprietatea a mai vândut 3% din Petrom, fără ca statul român să manifeste vreun interes. În urmă cu cinci ani, tot Fondul Proprietatea a cedat alte șase procente din compania petrolieră, la fel, fără ca statul să cumpere ceva. Deci, statul s-a ascuns în spatele unei legi vechi care îi interzice să își consolideze poziția într-o companie, o lege care, însă, putea fi schimbată cu ușurință.

Acum, statul poate cumpăra 3%. Desigur, ar fi un pas mic pentru capitalul de stat din Petrom, dar unul mare pentru a arăta că există un interes real pentru companie.